Ponta: Modificăm Legea CC, judecătorii vor fi numiţi dintre cei de la ICCJ, nu politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale va fi modificată astfel încât în 2013 cele trei noi mandate vor fi preluate de judecători numiţi dintre cei de la ICCJ.

"Trebuie schimbat modul în care funcţioneză Curtea Constituţională. Trebuie ca cei nouă judecători să nu mai fie desemnaţi politic şi trebuie - aşa cum am spus când eram în opoziţie şi mă voi ţine de cuvânt - în 2013, când expiră trei mandate la Curte, să alegem judecători nu dintre oamenii politici, ci judecătorii de la ICCJ, care chiar să judece şi nu să aibă atitudini şi recunoştinţă faţă de cei care i-au propus acolo", a spus Ponta.

Întrebat dacă USL va modifica Legea de funcţionare a CC, Ponta a răspuns afirmativ.

"Da. Modul de selectare a judecătorilor la Curte, numărul şi atribuţiile acestora sunt în Constituţie. Dar eu cred că nu mai trebuie - vă daţi seama, în 2013 o să fie trei judecători. Ce facem, îi numim de la USL? I-am schimbat pe cei ai domnului Băsescu cu cei de la USL? Nu e bine. Haideţi să-i numim dintre judecătorii ICCJ şi în acest fel nu mai intervine factorul politic", a spus Ponta.
El a spus că CC s-a politizat şi că deciziile se iau cu un vot de 5 la 4.

"Cinci judecători citesc Constituţia într-un fel şi patru în alt fel? Înainte deciziile se luau prin consens, iar dacă era o opinie separată, era o excepţie", a spus Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite