Victor Ponta: Parlamentul va modifica astăzi Legea Curţii Constituţionale, aceasta nu va încălca autonomia Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că Guvernul susţine şi că el personal va merge astăzi la vot în Parlament pentru modificarea Legii Curţii Constituţionale. Astfel, această instituţie se va putea pronunţa asupra hotărârilor Legisltivului numai în deciziile care afectează valori, reguli sau principii constituţionale, dar nu va putea decide cu privire la autonomia Parlamentului.

Pe de altă parte, Ponta a spus că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 22.00 sau 23.00.

Ponta a precizat că programul de vot la referendum va fi extins pentru că este vară.

"Nimeni de bună credinţă nu poate contesta extinderea programului de vot. Am văzut câţiva reprezentanţi ai PDL care contestă şi acest lucru", a spus Ponta. El a arătat că nimeni nu poate anticipa cum vor vota românii.

El a completat că PDL pierde pe teren, dar vrea să câştige la masa verde - prin neprezentarea la vot a românilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite