Victor Ponta: Îl felicit pe Iulian Bădescu, o să mă duc la instalare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis, duminică noaptea, felicitări noului primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, el precizând că va merge la instalarea acestuia în funcţia de edil.

"Îl felicit pe Iulian Bădescu, o să mă duc la instalare", a spus Ponta.

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că la Ploieşti poliţia a intervenit, iar procesul de numărare a voturilor s-a încheiat.

"Poliţia a intervenit şi a scos-o pe doamna Anastase şi SPP din cele patru secţii de vot şi au reuşit să finalizeze numărătoarea şi am câştigat municipiul Ploieşti cu 1.600 de voturi şi noul primar este Iulian Bădescu. Este o veste tristă pentru doamna Anastase. Sper ca aceste abuzuri din această noapte ale doamnei Anastase să nu rămână nesancţionate", a spus Dragnea.

El a anunţat că USL a câştigat şi preşedinţia CJ Prahova.
Coordonatorul campaniei PSD, Liviu Dragnea, a făcut apel, duminică noaptea, la Poliţie şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a interveni la Ploieşti, acolo unde preşedintele Camerei, Roberta Anastase, "împreună cu SPP-iştii săi, blochează numărarea voturilor în patru secţii".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite