Victor Ponta a fost desemnat premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Traian Băsescu
Victor Ponta şi Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în această seară, că a semnat decretul prin care îi încredinţează liderului PSD Victor Ponta misiunea de a forma viitorul Guvern.

"L-am invitat la Cotroceni, am semnat decretul şi îi încredinţez misiunea de a forma noul Cabinet", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a precizat că, în consultările pe care le-a avut vineri cu partidele şi fortmaţiunile parlamentare, singurul nume pronunţat pentru a fi desemnat prim-ministru este cel al lui Victor Ponta.
Şeful statului a menţionat că, prin adoptarea moţiunii de cenzură,nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România, Guvernul Ungureanu aflând că nu are susţinere parlamentară.

"Ca atare, conform aceloraşi principii democratice care ne valideaza majorităţile numai în Parlament, opţiunea către domnul Vitoc Ponta a fost cu atât mai legitimă", a precizat preşedintele Băsescu.

"Nu există motive de panică pe pieţe. (...) România are o rezervă consistentă la Ministerul Finanţelor cu care poate face faţă oricăror evenimente", a mai adăugat şeful statului.

Preşedintele a precizat că este vorba despre un fond de rezervă de 5 miliarde de euro. Traian Băsescu a menţionat că mai este şi un program de a împrumut pentru încă un miliard de euro de la Banca Mondială pe termen lung.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite