Parlamentului va tranşa disputa Ponta-Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta va solicita Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi reprezentantul României la summit-ul din 28 iunie.

UPDATE 14.30 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, întrebată dacă Parlamentul poate decide cine reprezintă România la Consiliul European aşa cum a solicitat premierul Victor Ponta, că fiecare trebuie să citească Constituţia, ea precizând că deocamdată nu a primit nicio solicitare.

"Îmi doresc să încheiem cât mai rapid această dezbatere politică care nu face bine României, motiv pentru care mă voi adresa Birourilor Permanente ale celor două Camere cu solicitarea de a organiza în cel mai scurt timp o şedinţă comună a Parlamentului în care să prezint situaţia problemelor pe plan european pe care România le va avea de discutat în Consiliul European din 28 iunie", a spus Ponta.

"Voi solicita Parlamentului - singura instanţă care reprezintă poporul şi care trebuie să soluţioneze din punctul meu de vedere un asemenea diferend - să dea un mandat de reprezentare la Consiliul European celui pe care îl consideră îndreptăţit să meargă acolo", a adăugat Ponta.

Victor Ponta a declarat că, şeful statului, Traian Băsescu, va merge miercuri seară la cina informală de la Bruxelles, pentru a mânca şi a glumi, întrucât nu are atribuţii pe probleme de politică economică.

"Miercuri seară este o cină informală pe probleme care privesc activitatea Guvernului. Domnul preşedinte Băsescu, dacă merge miercuri la cină, o să meargă să mănânce şi să glumească cu ceilalţi, că pe probleme economice şi de politică economică nu are nici atribuţii, nici sprijinul nici al majorităţii parlamentare, nici al Guvernului", a subliniat Ponta.

În ceea ce priveşte Consiliul European din 28 iunie, Ponta a precizat că oricine va reprezenta România trebuie să aibă un mandat.

"Ceea ce stabilim pe plan intern stabilim. Nu ne facem de râs la Bruxelles să mergem mai mulţi şi să vorbim pe şapte voci. Consiliul European este pe 28 iunie. Până la Consiliul European - asta o să discutăm şi azi - trebuie să stabilim foarte clar: oricine merge trebuie să aibă un mandat să reprezinte România. Nu mergi de capul tău nici Băsescu, nici Ponta, nici altcineva nu merge să se reprezinte pe el, merge să reprezinte un mandat al României acolo", a spus Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite