Ponta: Soluţia nu e schimbarea lui Boc, ci a întregii guvernări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că eventuala schimbare a premierului Emil Boc nu va duce la ieşirea din criză şi că soluţia pentru România este altă guvernare.

Ponta a declarat că premierul Emil Boc "execută cu slugărnicie şi cu zel orice fel de ordin al lui Traian Băsescu, oricât de absurdă ar fi ideea" şi "închide ochii la abuzurile miniştrilor şi ale colegilor de partid".

Ponta a spus că deşi aceste lucruri ne fac să credem că "toate problemele din ţară sunt la Emil Boc", nu poate fi vorba despre asta, pentru că "guvernarea e coruptă şi incompetentă, de fapt Udrea conduce Guvernul, ea este cea mai influentă, iar pentru noi soluţia de ieşire din criză este schimbarea guvernării PDL".

Întrebat pe cine ar vedea în locul lui Boc, Ponta a zis că "aţi coborât standardul foarte jos daca mă puneţi să compar pe cineva cu domnul Boc. Nu e necesara schimbarea unui om. Nu ai pe cine să aduci care cu guvernul corupt şi incompetent să aibă ce să facă".

Declaraţiile şefului statului au fost comentate în direct de jurnaliştii Ion M. Ioniţă şi Eugen Chelemen. Moderatorul ediţiei speciale, Carmen Constantin, a luat reacţii legate de schimbarea premierului de la liderii Opoţiziei şi de la cei ai partidelor care formează actuala majoritate parmanetară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite