Veteranii din PSD îl recunosc de şef numai pe Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

pridideau să-l aplaude îndelung, considerându-l unicul lor şef. Un vorbitor trecut de mult de 60 de ani chiar l-a comparat pe Iliescu cu Confucius, în timp ce un altul a susţinut că "Iliescu

pridideau să-l aplaude îndelung, considerându-l unicul lor şef. Un vorbitor trecut de mult de 60 de ani chiar l-a comparat pe Iliescu cu Confucius, în timp ce un altul a susţinut că "Iliescu este tatăl nostru". Nici de această dată nu au lipsit atacurile fostului preşedinte la adresa lui Mircea Geoană. Supărarea fostului şef al statului a plecat de la lipsa de punctualitate a actualei conduceri a PSD. Întârzierea lui Geoană i-a dat prilej lui Iliescu să afle de la venerabilele doamne ce cred despre tânăra generaţie a PSD, crescută de actualul preşedinte. "Dorinţa de a-i face pe oameni să vină la timp la o reuniune a căpătat la români manifestări primitive. Oamenii sunt chemaţi cu o oră mai devreme ca să fie în sală atunci când vin şefii. Tinerii nu au fost bătrâni, dar vor ajunge bătrâni", şi-a început Iliescu discursul, după ce Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi Marian Vanghelie au reuşit şi ei să ajungă la tribună. Oprescu, în calitate de organizator al reuniunii de joi seară, şi-a cerut scuze pentru întârziere. În discursul său, fostul preşedinte le-a spus vârstnicilor că PSD trebuie să aibă curaj şi să-şi construiască o nouă credibilitate. "De câte ori a fost dreapta la putere, a fost o nenorocire pentru ţară. Am avut patru ani de guvernare CDR, cinci partide, cinci clientele politice. Năravul cu clientela politică îl avem şi noi, dar când e clientela unui partid parcă e mai limitată, când sunt patru-cinci partide se înmulţesc paraziţii", a spus Iliescu, aplaudat la scenă deschisă. La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a salutat iniţiativa PSD Bucureşti de a constitui o organizaţie a seniorilor şi a propus ca aceasta să fie generalizată la nivelul întregului partid. Liderul PSD le-a promis pensionarilor social-democraţi că, atunci când vor ajunge la putere, vor majora bugetul de pensii cu un miliard de euro, pentru că există fonduri, dar mai ales vor desfiinţa Fondul Proprietatea, pe care-l vor transforma în fondul solidaritatea. După un vot democratic, seniorii PSD l-au ales pe Mircea Rizoiu preşedintele organizaţiei. Chiar dacă au venit separat, Mircea Geoană şi Ion Iliescu au plecat împreună, cel puţin până la ieşirea din clădire.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite