Vanzoleala mare in PUR inaintea infratirii oficiale cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filialele PUR din teritoriu au inceput sa-si formuleze pretentiile privind locurile pe listele viitoarei aliante cu PSD (la Bistrita-Nasaud, la Hunedoara etc.), care se va naste maine, printr-un

Filialele PUR din teritoriu au inceput sa-si formuleze pretentiile privind locurile pe listele viitoarei aliante cu PSD (la Bistrita-Nasaud, la Hunedoara etc.), care se va naste maine, printr-un congres comun, in timp ce la centru se anunta cu satisfactie noi inscrieri si se minimalizeaza pierderile. Daniela Popa, sefa cancelariei presedintelui PUR, a anuntat ca Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, s-a inscris la umanisti. PUR declara ca a capatat "un ajutor de nadejde in dezvoltarea clasei de mijloc in Romania" si chiar mai mult decat atat, s-ar putea spune, tinand cont ca Eugen Ovidiu Chirovici conduce, pe langa agentia guvernamentala, si masoneria autohtona. La umanisti, s-a mai inscris si un deputat PNL, Popescu Grigore Dorin. La capitolul plecari, s-a inregistrat migrarea unei parti din organizatia sectorului 6 catre PNL. Liberalii afirma ca mai mult de jumatate din umanistii de la sectorul 6 au venit la PNL. Umanistii declara ca nu e adevarat ca au ramas fara jumatate din organizatie, deoarece au plecat doar 10 oameni, iar organizatia avea mai mult de 20 de membri. Venirea lui Dorin Popescu nu e salutata de umanistii din circumscriptia Bistrita-Nasaud, care declara ca nu il vor pe listele lor deoarece nu a fost dat la o parte de liberali ca sa fie luat "de bun" de PUR. La Constanta, liderul umanist, Adrian Mihei, afirma ca isi va da demisia daca PUR isi va pierde identitatea in urma aliantei cu PSD. Radu Mazare le-a dat sanse mici umanistilor sa obtina vreun loc eligibil pe listele de la Constanta. De altfel, aceasta alianta incurca socotelile multor pesedisti, care au si asa o senzatie de inconfort datorita numarului insuficient de locuri eligibile. Partidul de guvernamant a negociat insa cu PUR 32 de mandate parlamentare, iar aseara, Biroul Executiv al partidului urma sa discute de unde vor fi repartizate umanistilor acestea. Multe organizatii pesediste sunt recalcitrante la ideea de a include reprezentanti ai PUR in distributia obtinuta cu mari eforturi in alegerile preliminare. Pesedistii brasoveni avertizau, zilele trecute, ca nu vor sa prinda picior de umanist pe listele lor, cei de la Gorj ofereau un loc patru la Camera Deputatilor, neeligibil, iar organizatia Bucuresti nu se arata nici ea mai generoasa. PSD va trebui sa rezolve nemultumirile interne in scurt timp si totodata sa satisfaca si cerintele PUR, legate de circumscriptii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite