Vanghelie către copiii din Ferentari: Ziariştilor nu le luăm ceasul, le dăm unul cadou. Şi dacă ne supără îi şi batem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a vizitat, alături de vicepreşedintele grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda, cartierul Ferentari.

Vanghelie l-a dus pe Swoboda la o şcoală şi la o grădiniţă din Ferentari, acolo unde le-a explicat jurnaliştilor că vicepreşedintele grupului socialist din PE va susţine administraţia locală să obţină fonduri europene.

Preşedintele PSD a stat de vorbă şi cu şcolarii şi preşcolarii, pe care i-a învăţat ce să facă pentru a nu mai spune lumea că Ferentariul este cel mai periculos cartier cin Bucureşti. „Să schimbăm puţin faţa cartierului ăsta al nostru. Să rămână aşa, că suntem cei mai buni la bătaie, da? Avem cele mai frumoase fete, dar să schimbăm puţin zona, să nu mai zică cei de la presă că, dacă vin aici la noi, rămân fără inel. Că nu e aşa. Când vin, le dăm cadou un inel sau un ceas, da? Şi dacă ne supără îi şi batem", le-a spus Vanghelie râzând copiilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite