Valeriu Zgonea: Este nevoie de o reformă în administrație

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevarul/ Valeriu Zgonea
Foto: Adevarul/ Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi seara, la Poiana Braşov, că este nevoie de o nouă administraţie, de un efort concentrat astfel ca, în 2013 să se facă o reformă reală în acest domeniu, informează Agerpres.

Zgonea a participat la decernarea premiilor de excelenţă în administraţie.

"Vă spun cu deschidere faţă de toţi cei care au un mandat astăzi, indiferent de culoarea politică. Avem nevoie de un efort concentrat în anul 2013 pentru a face o reformă reală în administraţie şi să decuplăm influenţa politică din administraţia locală. Avem nevoie de un corp de funcţionari publici competenţi şi care să livreze până la urmă cetăţenilor un anumit mod de operare în România", a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că cei care au câştigat la alegerile locale din 10 iunie au promis oamenilor un nou mod de a face politică, un nou mod de a trăi în România. "Sunt foarte puţini oameni care mai au răbdare. Trebuie să ne aşezăm la masă guvernanţi, partide politice indiferent de culoare politică, specialişti în administraţie pentru a găsi cele mai bune soluţii", a precizat Valeriu Zgonea.

El a menţionat că a participat la toate cele opt ediţii ale manifestării şi că încurajează toate organizaţiile neguvernamentale şi echipele care încearcă să stimuleze administraţia locală, administraţia centrală, dar în special primarii, consilierii locali, preşedinţii de consilii judeţene.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite