Vadim, învins de tineri pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vadim şi tinerii din PRM, pe când aceştia credeau în el
Vadim şi tinerii din PRM, pe când aceştia credeau în el

Tinerii din PRM au pus stăpânire pe site-ul „Tricolorul“ , iar Vadim le-a dizolvat organizaţia. O problemă strict tehnică, de afişare a ziarului PRM-ist „Tricolorul“ pe internet, a dus la un lanţ de reacţii furibunde în PRM. Acestea au provocat o fractură între Corneliu Vadim Tudor şi cei 7.000 de membri ai organizaţiei de tineret.

Conflictul s-a născut marţea trecută, când cea care gestionează site-ul din banii ei, Alina Alupoaei, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret România Mare (OTRM), a ratat postarea pe internet a publicaţiei „Tricolorul" în timp ce se afla într-o delegaţie la Bruxelles. Motivele ei: n-a avut acces la internet, nimeni din delegaţia română nu a ajutat-o cu o cartelă de acces şi i-a căzut şi serverul. La întoarcerea în ţară, Alina Alupoaei a fost înştiinţată că Vadim Tudor ar fi luat această ratare drept un boicot şi ar fi făcut-o, într-un SMS, „obeză obraznică".

Atunci, ea i-a cerut explicaţii pe site-ul „Tricolorului" şi a anunţat că nu mai postează ziarul până nu le va primi. De aici până la decizii radicale nu a fost decât un pas. Vadim a anunţat la televiziuni că a dat-o afară din partid pe Alupoaei şi a transferat pedeapsa şi asupra celor din organizaţia de tineret, care s-au solidarizat cu ea. Adică a anunţat şi dizolvarea OTRM, care are vreo 7.000 de membri.

Site-uri sub ocupaţie

Aşa se face că, acum, site-urile ziarelor „Tricolorul" şi „România Mare", gestionate doar de tineri, nu mai arată ca de obicei. În locul articolelor obişnuite sunt doar comunicate ale organizaţiilor de tineret din ţară, indignate de anunţul dizolvării. Preşedintele OTRM, Adrian Marin, spune că dizolvarea este nestatutară, că trebuie mai întâi convocat Biroul Permanent al PRM şi că ar vrea să discute cu liderul Vadim Tudor: „Am încercat să vorbim cu domnul preşedinte, dar nu am reuşit să trecem de domnul Marius Marinescu. Îl ascunde pe domnul preşedinte". Cât o priveşte pe tânăra de 24 de ani care l-a sfidat pe Vadim, Alina Alupoaei, ea a declarat că, „dacă domnul preşedinte şi-ar cere scuze, aş posta ziarul pe net".

Alina Alupoaei



Vadim: „sunt profitori şi fripturişti ordinari"

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu numai că nu regretă faptul că i-a dat afară pe tinerii din partid care l-au înfruntat, dar îi şi acuză că, „profitori ordinari şi fripturişti cum sunt", i-au furat site-urile ziarelor „Tricolorul" şi „România Mare", pentru care el îşi dă leafa de europarlamentar şi chiar se împrumută să le menţină. Urmare a boicotului tinerilor din PRM, Vadim a declarat pentru „Adevărul" că va lansa două noi site-uri, care să găzduiască publicaţiile pe care „le menţine cu greu în viaţă, pentru a-l da afară pe porcul de Băsescu".

"Dacă domnul preşedinte şi-ar cere scuze, aş posta ziarul pe net."
Alina Alupoaei
vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PRM

Alina Alupoaei
Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite