Ungureanu a aprobat hotărârea privind banii pentru primării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu, presat să dea bani pentru PDL
Mihai Răzvan Ungureanu, presat să dea bani pentru PDL

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a rămas în şedinţa de guvern doar cu miniştrii pentru a discuta despre fondurile care vor fi alocate primăriilor, consilierii care au participat până acum la şedinţă părăsind sala în care se află titularii portofoliilor ministeriale, au declarat surse oficiale.

Guvernul discută în şedinţa de marţi o primă listă a alocărilor de fonduri către primării.

Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.

El a arătat în acelaşi timp că fondurile către autorităţile locale nu vor fi alocate pe criterii politice, dar că anumite primării au dificultăţi de plată mai mari din cauza relaţiei mai puţin bune cu consiliile judeţene, iar Guvernul încearcă să compenseze acest decalaj.

Executivul a alocat primăriilor fonduri totale de aproape 650 milioane lei, pentru proiecte în derulare şi achitarea arieratelor, potrivit surselor Mediafax.

Informaţia a fost confirmată la finalul şedinţei de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, care a arătat că primăriile vor primi fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro).

Săptămâna trecută, după disputele din coaliţie privind alocarea acestor fonduri către primării, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat că există 25 de consilii judeţene conduse de opoziţie în care primarii PDL nu au primit niciun ban şi care ar trebui să beneficieze de alocări.

"Poziţia asta că «eu nu fac cadouri electorale, că eu îmi iau ministru de finanţe care iarăşi e independent şi noi ne gândim la binele ţării şi nu ne interesează» are o contribuţie în reacţiile pe care le au liderii de partid", a spus Preda, vorbind astfel şi despre problemele apărute în cadrul PDL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite