Ungureanu: "Alţii să aibă emoţii, nu eu"
0Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a discutat cu liderii PDL în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, înaintea votului la moţiunea de cenzură, el declarând ulterior, la momentul intrării în sala Parlamentului, că "alţii" ar trebui să aibă emoţii pentru rezultatul votului.
"Alţii trebuie să aibă emoţii, nu eu", a spus Ungureanu. Mircea Geoană a confirmat faptul că în cursul zilei de joi a purtat o discuţie cu preşedintele PSD, Victor Ponta, pe tema moţiunii de cenzură a USL.
USL a depus, săptămâna trecută, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!".
Moţiunea de cenzură a fost citită luni seară în plenul Parlamentului, iar vineri vor avea loc dezbaterea şi votul.
Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă de Parlament ar trebui să fie exprimate 231 de voturi favorabile