Uite moţiunea, nu e moţiunea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii din parlament se contrazic în legătură cu numărul de semnături, Mircea Geoană i-a ameninţat din nou pe cei care nu votează, iar Nicolae Văcăroiu anunţă începutul unei dictaturi

Liderii din parlament se contrazic în legătură cu numărul de semnături, Mircea Geoană i-a ameninţat din nou pe cei care nu votează, iar Nicolae Văcăroiu anunţă începutul unei dictaturi de partid

Social-democraţii întâmpină probleme la strângerea de semnături pentru moţiunea de cenzură, reuşind să convingă doar 36 dintre propriii senatori să iscălească documentul. La Cameră, situaţia este mult mai confuză, viceliderii grupului contrazicându-se în declaraţii. Geoană a continuat să îi ameninţe parlamentarii PSD care nu ar vota moţiunea, iar Nicolae Văcăroiu a spus că eliminare celor care nu votează este începutul "unui dictat de partid".

Pesediştii trebuie să strângă 116 semnături pentru a putea depune moţiunea de cenzură. PSD are în total 146 de parlamentari. Pentru ca moţiunea să treacă, sunt necesare 232 de voturi. Democraţii au 77 de parlamentari, iar liberal-democraţii, 27. Dacă toţi reprezentanţii PSD, PD şi PLD votează "pentru", se strâng 250 de voturi.

"Avem o decizie luată în cadrul Comitetului Executiv al PSD în care toţi senatorii şi deputaţii partidului au obligaţia de a semna şi de a vota moţiunea", a declarat, ieri, Mircea Geoană. El şi-a avertizat parlamentarii că "nu vor avea o viaţă prea uşoară" dacă nu vor vota moţiunea. În replică, Nicolae Văcăroiu a spus că excluderea din partid a parlamentarilor care nu vor vota "pentru" ar fi "o mare greşeală", o măsură "nestatutară" şi "o imprudenţă".

"Ea înseamnă începutul unui dictat de partid. Nu poţi să bagi pumnul în gură cuiva care este împotrivă", a declarat Văcăroiu.

Potrivit unor surse din PSD, la întâlnirea cu şefii de organizaţii de la un hotel din Bucureşti, Geoană le-a lăsat de înţeles că votul la moţiune va fi "la vedere", adică parlamentarii vor arăta în ce urnă introduc bilele.

Haosul din PSD continuă

Senatorii au fost cei mai disciplinaţi până acum, în Camera superioară înregistrându-se 36 de semnături din totalul de 43 de reprezentanţi PSD. Potrivit unor parlamentari PSD, ceilalţi şapte senatori vor semna luni documentul.

Ion Iliescu, principalul contestatar al moţiunii, a declarat că a semnat, dar îşi menţine obiecţiile. Viceliderul grupului PSD Anghel Stanciu a spus că deputaţii au primit textul moţiunii pe care îl vor citi în acest sfârşit de săptămână, urmând ca luni, la şedinţa de grup, să semneze documentul.

Stanciu a spus că s-a decis asupra acestei proceduri "pentru ca deputaţii să nu semneze în alb". Pe de altă parte, Aura Vasile, tot vicelider al grupului deputaţilor PSD, a declarat, pentru Mediafax, că moţiunea a fost iscălită deja de 70 de parlamentari.

Acum două săptâmâni, pesediştii au început strângerea de semnături în alb, fără un text al moţiunii, iar apoi au decis să sisteze campania. Este foarte posibil ca semnăturile de la Cameră să se regăsescă pe listele de acum două săptămâni.

Dâncu: Moţiunea trece, PSD nu intră la guvernare

Vasile Dâncu a declarat că moţiunea de cenzură are şanse să treacă, dar s-a arătat neîncrezător că PSD va fi cooptat la guvernare. "Nu cred că PSD va intra la guvernare. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că actuala conjunctură politică nu permite acest lucru.

Liderii unor partide au anumite stereotipuri despre PSD şi aceasta îi împiedică să invite PSD la guvernare", a declarat Dâncu. Soluţia liderului PSD este un guvern de uniune naţională, format din specialişti "nu foarte conectaţi la partide", care să pregătească alegerile europarlamentare, locale şi cele de la sfârşitul lui 2008.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite