Udrea: Dacă preşedintele se implica în numirea noilor miniştri, poate aveam şi tehnocraţi în guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea nu dă nicio şansă moţiunii de cenzură anunţată de PSD şi consideră, în continuare, că cea mai bună variantă pentru partidul din care face parte ar fi fost depunerea mandatului Guvernului, potrivit unui interviu acordat Revistei 22.

"M-am gândit că un guvern, ca să poată lua în continuare măsuri extrem de dure, dar în acelaşi timp necesare, pentru a scoate ţara din criza economică, are nevoie de credibilitate. Or, pentru asta, am crezut şi cred şi acum că, dintre cele două variante – remanierea sau depunerea mandatului primului ministru –, cea de a doua poate să aducă necesara credibilitate. În plus, cred că, cel puţin până la primăvară, un cabinet nou ar fi avut răgazul din partea populaţiei să poată impune aceste măsuri dificile", a declarat Elena Udrea în interviul acordat Revistei 22.

Potrivit şefei de la Dezvoltare şi Turism, varianta de depunere a mandatului ar fi întrunit şi spijinul preşedintelui Traian Băsescu. "Au fost colegi mai vechi ca mine, care au spus că, în mod cert, aşa cum îl cunosc ei pe preşedinte, ar fi mers pe varianta depunerii mandatului", a spus Udrea.

Potrivit acesteia, dacă preşedintele s-ar fi implicat în alcătuirea listei cu noii miniştri, este foarte posibil ca aceasta să fi arătat altfel. "Preşedintele, aşa cum ştim, a susţinut şi susţine câţiva independenţi în guvern. Poate ar fi putut şi de data asta, dacă s-ar fi implicat, să vină cu câteva nume de tehnocraţi, în locul unor oameni de partid. Dar nu am această certitudine, pentru că nu am avut o discuţie cu preşedintele", a precizat şefa de la Turism.

Referitor la înfluenţa preşedintelui în partidul condus, cel puţin formal de Emil Boc, Udrea precizează că este bine "există şi multe lucruri în trecutul partidului care ar fi bine dacă s-ar repeta în momentul acesta".

"PDL chiar are încă reperul Traian Băsescu. (...) Fără să mai fie implicat direct, fără să se pună în capul mesei la Modrogan să ne spună cum să facem, cred că încă...(...) este bine pentru partid să avem încă o bună relaţie cu preşedintele şi consultări cu preşedintele României", a declarat Elena Udrea, adăugând, însă, că, într-un fel, "preşedintele a tot spus că e timpul ca partidul să stea pe propriile picioare".

În ceea ce priveşte şansele moţiuni de cenzură anunţată de PSD, Udrea consideră că nu crede că "în acest momen, parlamentarii PDL sau cei din coaliţie ar vota pentru moţiune", chiar dacă înainte "puteam avea un dubiu legat de susţinerea parlamentarilor". Şefa de la Turism a declarat în interviul acordat Revistei 22 că "dacă acest guvern nu s-ar fi confruntat cu criza, n-ar fi avut niciodată curajul să ia decizii de austeritate (...) pentru că înseamnă voturi mai puţine"

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite