USL îl propune pe Valer Dorneanu pentru funcţia de Avocat al Poporului în locul lui Ioan Muraru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta a anunţat luni că Uniunea Social Liberală îi va propune pe Valer Dorneanu pentru funcţia de Avocat al Poporului, ca urmare a meritelor lui profesionale.

"Vom propune, împreună, din partea USL, pentru funcţia de Avocat al Poporului pe domnul Valer Dorneanu, o persoană recomandată atât de pregătirea profesională pe care o are, cât şi de funcţiile pe care le-a ocupat, de altfel acum este adjunct al Avocatului Poporului", a afirmat Ponta, după şedinţa USL.

Preşedintele PSD a reamintit că Dorneanu a fost votat de Camera Deputaţilor pentru una din funcţiile de judecător al Curţii Constituţionale "după care într-unul din abuzurile, care după aceea au devenit regulă la Camera Deputaţilor, şi-a pierdut funcţia printr-o reluare a unui vot care a ţinut până la ora 1.00-2.00 noaptea şi un vot fraudat evident şi abuziv".

Mandatul lui Ioan Muraru ca Avocat al Poporului expiră la 10 mai, dată până la care Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să facă altă numire.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să stabilească data plenului reunit al Parlamentului în care să fie numit un nou Avocat al Poporului.

Propunerile de candidaţi pentru funcţia de Avocat al Poporului se fac către Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele doua Camere ale Parlamentului.

Candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din cele două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului fiind numit candidatul care întruneşte cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor şi senatorilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite