USL grăbeşte legea votului uninominal „pur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta vrea ca noua lege electorală  să fie discutată săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor. Proiectul avantajează USL şi dezavantajează partide precum PDL şi Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PPDD).

Legea votului uninominal, adoptată recent de Senat, ar trebui discutată săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor, for decizional. Cel puţin asta îşi doreşte premierul Victor Ponta.

„La Camera Deputaţilor vom avea probabil marţea viitoare finalizat de către Comisia juridică textul privind Legea alegerilor parlamentare", a estimat Ponta, lăsând să se înţeleagă că ar dori ca proiectul să intre pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de marţi.

Dacă va fi aprobată de Cameră săptămâna viitoare, legea va fi trimisă spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului va  fi într-o situaţie incomodă: să respingă o lege a uninominalului într-un singur tur,  pentru care a pledat de-a lungul timpului sau să promulge o lege care ar dezavantaja PDL.

Proiectul votat de Senat prevede că în Parlament vor intra candidaţii care vor obţine cele mai multe voturi într-un colegiu, cu condiţia ca partidul lor să depăşească pragul electoral. Liderii USL au precizat că în dezbaterile de la Cameră va fi eliminată condiţia depăşirii pragului electoral.

Liderii PSD şi PNL îşi doresc aprobarea acestui proiect, bazându-se pe calcule potrivit cărora USL, care are în jur de 50% în sondajele de opinie, va obţine mai mult de jumătate de mandate. Experienţa ţărilor care au sistem uninominal pur, cum ar fi Anglia sau Franţa, arată că prima forţă politică este avantajată de acest sistem. Motivul: 80% din alegători votează politic, şi nu în funcţie de candidat, astfel încât o formaţiune aflată pe primul loc este favorită la câştigarea tuturor colegiilor.

Astfel, la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 2010, Partidul Conservator a obţinut 36% din voturi, dar a câştigat 47% din mandatele parlamentare.
În schimb, noul sistem este total dezavantajos pentru partidele care au un scor între 15 şi 20%, cum sunt PDL şi Partidul Poporului. La aceleaşi alegeri din Marea Britanie, Partidul Liberal Democrat a obţinut 23% din voturi, dar a obţinut doar 8,7% din mandate.

Controverse procedurale

În paralel cu proiectul USL, comisia pentru codul electoral, condusă de Sulfina Barbu (PDL) a avansat un proiect potrivit căruia jumătate din parlamentari sunt aleşi în colegii, iar jumătate sunt aleşi pe o listă la nivel naţional. O astfel de lege ar fi permis PDL, partid cotat cu 17% în sondajele de opinie, să obţină un număr de mandate direct proporţional cu numărul de voturi. În momentul în care au obţinut majoritate parlamentară, senatorii şi deputaţii USL au evitat să mai convoace comisia electorală.

Ce prevede legea actuală

În prezent, în România este în vigoare un proiect de lege mixt care prevede alegeri uninominale plus redistribuire. Alegătorul votează un candidat pentru Senat şi unul pentru Camera Deputaţilor, după care începe un sistem de redistribuire menit să asigure partidelor o reprezentare proporţională cu numărul de voturi. Legea actuală este în vigoare din 2008 şi  a fost criticată pentru că procesul de redistribuire a mandatelor permite intrarea în Parlament a unor candidaţi care au ieşit pe locul doi sau trei în colegiile lor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite