USL a mai făcut un pas spre votul uninominal „pur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, proiectul iniţiat de Victor Ponta şi de Crin Antonescu. Societatea civilă susţine că legea este nedemocratică.

Potrivit proiectului de lege, candidaţii care întrunesc cel mai mare număr de voturi într-un colegiu devin parlamentari. Alegerile se desfăşoară într-un singur tur de scrutin. În forma votată de comisia juridică, noua lege prevede şi eliminarea pragului electoral.

A fost introdus şi un amendament potrivit căruia minorităţile primesc un loc în Parlament dacă depăşesc 7% din populaţia unui judeţ. În favoarea acestui proiect au votat reprezentanţii PSD, PNL, UNPR şi minorităţi, în timp ce deputaţii PDL au fost împotrivă, iar reprezentantul UDMR s-a abţinut.

Proiectul a fost iniţiat de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Decizia finală privind votul uninominal urmează să fie luată astăzi de plenul Camerei Deputaţilor.

Liderii PSD şi PNL îşi doresc aprobarea acestui proiect, bazându-se pe calcule potrivit cărora USL, care are în jur de 50% în sondajele de opinie, va obţine mai mult de jumătate de mandate. Experienţa ţărilor care au sistem uninominal pur, cum ar fi Anglia sau Franţa, arată că prima forţă politică este avantajată de acest sistem. Motivul: 80% din alegători votează politic, şi nu în funcţie de candidat, astfel încât o formaţiune aflată pe primul loc este favorită la câştigarea tuturor colegiilor.

Astfel, la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 2010, Partidul Conservator a obţinut 36% din voturi, dar a câştigat 47% din mandatele parlamentare.
În schimb, noul sistem este total dezavantajos pentru partidele care au un scor între 15 şi 20%, cum sunt PDL şi Partidul Poporului. La aceleaşi alegeri din Marea Britanie, Partidul Liberal Democrat a obţinut 23% din voturi, dar a obţinut doar 8,7% din mandate. Proiectul a provocat controverse între iniţiatorii săi, liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi reprezentanţii societăţii civile.

Criticile societăţii civile

„Această lege a aşa-numitului uninominal pur, a unui vot majoritar într-un tur, în formula sa riguros exactă, nu are nimic nedemocratic. Este una dintre formulele electorale sau sistemele electorale posibile practicate în ţări cu bătrână, verificată şi eficientă democraţie - în Marea Britanie", este opinia liderului liberal Crin Antonescu.

Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, este de părere că sistemul de vot uninominal majoritar într-un singur tur ridică probleme de constituţionalitate.

El a arătat că o astfel de reglementare nu ar respecta prevederile care stabilesc că Parlamentul este organul reprezentativ al poporului şi că votul este egal. „Din punctul meu de vedere, articolele 62 şi 63 din Constituţie, care spun că Parlamentul este reprezentativ şi votul egal, sunt încălcate de această lege", a arătat Pîrvulescu.

Potrivit politologului, sistemul electoral majoritar într-un singur tur, propus de USL, reprezintă o încălcare gravă a dreptului de reprezentare. Pârvulescu consideră că sistemul electoral majoritar într-un singur tur creează inechitate şi, în general, aceste sisteme favorizează partidele mari.

„Marea inechitate a acestui sistem este că cei care nu votează cu câştigătorul nu sunt reprezentaţi, asta e de fapt marea problemă. În România, oamenii se duc la vot, votează cu cineva, iar ei nu sunt reprezentaţi deloc", suţine Cristian Pârvulescu.

O altă voce a societăţii civile, Giorgiana Iorgulescu, directorul Centrului de Resurse Juridice, este de părere că „trebuie creat un cadru legislativ în care să creadă toate grupurile parlamentare."

Ce variantă a propus comisia electorală

În paralel cu proiectul USL, comisia pentru codul electoral, condusă de Sulfina Barbu (PDL), a avansat un proiect potrivit căruia jumătate dintre parlamentari sunt aleşi în colegii, iar jumătate sunt aleşi pe o listă la nivel naţional. O astfel de lege ar fi permis PDL, partid cotat cu 17% în sondajele de opinie, să obţină un număr de mandate direct proporţional cu numărul de voturi. În momentul în care au obţinut majoritate parlamentară, senatorii şi deputaţii USL au evitat să mai convoace comisia electorală. În prezent, în România este în vigoare un proiect de lege mixt care prevede alegeri uninominale plus redistribuire.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite