Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Antonescu: Astăzi anunţăm calendarul "destul de complet" privind suspendarea lui Băsescu

9 ianuarie 2012, 12:37 |  Autor: Romulus Georgescu | 

Cuvinte cheie: USL, suspendare, Băsescu, Crin Antonescu, Victor Ponta,

Crin Antonescu şi Victor Ponta

Foto: petrică tănase

Crin Antonescu şi Victor Ponta

 

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, astăzi, înaintea reuniunii conducerii USL, că în cursul zilei va fi anunţat calendarul "destul de complet" referitor la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, demers anunţat la sfârşitul anului trecut.

"Noi am comunicat foarte clar ce se întâmplă cu acel document şi el îşi urmează cursul, precum şi dezvoltările din jurul acelui document. Cred că am spus destul de clar la sfârşitul anului trecut", a spus Antonescu.

Întrebat despre momentul finalizării documentului privind suspendarea, Antonescu a spus: "Anunţăm azi un calendar destul de complet în care aceste elemente îşi vor găsi locul".

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat că în şedinţa de luni a USL se va discuta despre agenda până pe 25 noiembrie inclusiv.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Gyorgy Frunda, despre USL: "Dacă vor avea 50%, ne vor închide uşa în nas"

    Senatorul UDMR Gyorgy Frunda este îngrijorat că formaţiunea din care face parte ar putea să nu ...

    Păcatele “ruşinoase“ ale lui Isaac Newton, expuse online

    Isaac Newton a fost unul din marii oameni de ştiinţă ai istoriei. A descoperit gravitaţia, a re ...

    Scandal sexual la un liceu din Gheorghieni. O fată de 15 ani a făcut sex cu 12 bărbaţi

    Se pare că relaţiile sexuale s-au derulat pe tot parcursul anului 2011. Mama fetei a descoperit ...

    Mircea Lucescu: "Tramvaiul a vrut să dea peste mine"

    Mircea Lucescu a oferit pentru Gazeta Sporturilor primele declaraţii despre accidentul în care ...

    Criza forţează Ungaria! Orban: Suntem gata să începem negocieri necondiţionate cu FMI

    Premierul conservator Viktor Orban a declarat dumincă seara că Ungaria este gata să înceapă ne ...

    T. Băsescu s-a războit cu Raed Arafat în direct la TV: "Nu e de acord, pleacă!"

    Preşedintele Traian Băsescu a intervenit în direct la Realitatea TV, într-o emisiune la care pa ...

    DEMONSTRAT ŞTIINŢIFIC Ce-şi doresc femeile cu adevărat

    Pretenţiile reprezentantelor sexului frumos sunt foarte greu de satisfăcut, însă specialiştii s ...

    Candidaţii USL la locale şi generale, desemnaţi în urma alegerilor preliminare deschise

    USL îşi va desemna candidaţii la alegerile locale şi parlamentare până în luna iunie, în urma u ...

    VIDEO Arestări la Galaţi. Procurorii au reţinut şapte indivizi care au fraudat statul cu 1,5 milioane de euro

    Procurorii DIICOT, însoţiţi de poliţişti şi jandarmi au descins duminică la mai multe locuinţe ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole