USL, pe valul alegerilor locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa dintre PSD şi PNL ar obţine 66,6% din voturi, potrivit unui sondaj realizat în luna iunie de IMAS la comanda ziarului „Adevărul“.

Ocuparea Palatului Victoria se dovedeşte de bun augur pentru USL, scorul alianţei crescând de la o lună la alta de la preluarea Puterii. USL ar obţine 66,6% din voturile românilor, potrivit unui sondaj realizat de IMAS în perioada 7-15 iunie 2012.

Potrivit aceluiaşi institut, USL avea 59,4% în luna mai, prima în care a preluat guvernarea. În aprilie,  când USL se afla în opoziţie, intenţia de vot pentru această alianţă era de 48,7%. Creşterea de popularitate a unui partid după preluarea puterii este un fenomen care s-a petrecut, în ultimii 20 de ani, odată cu instalarea fiecărui guvern.

Strângerea datelor pentru sondaj s-a suprapus cu ziua alegerilor locale - 10 iunie, aprecierile din sondaj fiind influenţate de victoria detaşată înregistrată de USL. Pe de altă parte, sondajul nu a surprins scandalul legat de acuzaţiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, controversă care ar putea influenţa scorul USL.

PDL, marele învins al alegerilor locale, este, în continuare, pe un trend descendent, fiind cotat cu 12,7% din opţiunile românilor. Luna trecută, democrat-liberalii ar fi fost votaţi de 14,5% din cei intervievaţi, iar în aprilie PDL avea 18%.

Fenomenul scăderii intenţiei de vot după pierderea puterii nu este nici el nou. Între timp, însă, democrat-liberalii au schimbat conducerea centrală, Vasile Blaga devenind preşedinte în locul lui Emil Boc. O serie de personaje cu probleme de imagine, cum ar fi Elena Udrea sau Roberta Anastase, nu mai fac parte din conducerea centrală a PDL. În plus, democrat-liberalii îşi fac calcule potrivit cărora acţiunile USL din ultima săptămână ar putea avea ca efect mobilizarea electoratului PDL.

PP-DD, în scădere

Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) este, de asemenea, în scădere de viteză. PP-DD ar fi votat de 9,8% din cei intervievaţi, faţă de 12,8% în mai şi 18,7% în luna aprilie. Scăderea partidului patronat de Dan Diaconescu vine în condiţiile în care acesta a atacat, pe postul său de televiziune, în special USL, alianţă care beneficiază de încrederea românilor. Viitorul PP-DD depinde, însă, de modul în care va arăta viitoarea lege electorală. Parlamentul a adoptat o lege a votului uninominal „pur" care ar fi scăzut serios reprezentarea PP-DD, ai cărui candidaţi ar fi avut puţine şanse să câştige un număr mare de colegii. Legea a fost declarată neconstituţională, dar CCR nu a făcut publică motivarea şi nu se ştie oficial care este motivul respingerii.

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda ziarului „Adevărul", în perioada  7-15 iunie 2012, pe un eşantion de 1.010 persoane. Marja de eroare a sondajului de opinie este de +/- 3, 1%. 

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite