USL pârâie pe la încheieturi. Prima fisură, provocată de PC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu şi Victor Ponta au de rezolvat conflictele din interiorul USL
Crin Antonescu şi Victor Ponta au de rezolvat conflictele din interiorul USL

Tensiunile din USL generate de algoritmul privind stabilirea candidaţilor la alegerile locale se adâncesc. Conservatorii ameninţă cu o candidatură separată la Primăria din Iaşi, iar unii lideri social-democraţi din teritoriu sunt nemulţumiţi că partidul a cedat liberalilor Consiliul Judeţean Buzău. La ora transmiterii materialului, social-democraţii, liberalii şi conservatorii se află în şedinţe paralele pentru definitivarea l

Ultima sămânţă de scandal din interiorul Uniunii a fost aruncată de PC, care a pretins ca deputatul conservator (fost PSD) Tudor Ciuhodaru să fie candidatul USL la Primăria Iaşi. Liderii celor trei formaţiuni componente ale Uniunii, Crin Antonescu (PNL), Victor Ponta (PSD) şi Daniel Constantin (PC) s-au întâlnit în cursul dimineţii pentru a lua o decizie, dar, potrivit unor surse din USL, discuţiile au avut accente nervoase şi s-au finalizat în coadă de peşte. Cel mai nemulţumit ar fi fost şeful conservatorilor, Daniel Constantin, care ar fi ameninţat cu o candidatură separată de USL şi ar fi părăsit reuniunea furios. Disputa este cauzată de faptul că social-democraţii îl susţin pentru candidatura la Primăria Iaşi pe actualul edil, Gheorghe Nichita, iar Victor Ponta a refuzat, potrivit surselor citate, să renunţe la acesta. Potrivit înţelegerii dintre liderii USL, primarii şi şefii de consilii judeţene au prioritate la stabilirea candidaturilor pentru locale, experienţa de până acum demonstrând că aleşii locali aflaţi în funcţie obţin, de regulă, încă un mandat. Social-democraţii nu sunt de acord să cedeze ACD (Alianţa dintre liberali şi conservatori) şi Primăria Iaşi din moment ce la şefia Consiliului Judeţean a fost desemnat un candidat al acestei alianţe.
„Mă încântă că sunt pe primul loc în sondajele de opinie. Voi candida acolo unde vor ieşenii, dar voi respecta protocoalele USL. Vor mai fi alte şedinţe pe percursul zilei tocmai pentru a împăca dorinţa ieşenilor cu protocoalele USL", a declarat Tudor Ciuhodaru pentru „Adevărul".

Buzăul încinge spriritele în PSD

Nemulţumirile existente în PSD faţă de modul de stabilire a candidaţilor au răbufnit după ce candidatura la şefia Consiliului Judeţean Buzău a fost cedată liberalilor. Potrivit regulii priorităţii, ar fi urmat să fie desemnat candidat actualul preşedinte, social-democratul Victor Mocanu (aflat la al doilea mandat). Surse din PSD susţin că la reuniunea de miercuri seara a unor lideri PSD, desfăşurată la Rin Hotel, şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-ar fi arătat nemulţumit că PSD a dat PNL şefia unui consiliu judeţean pe care ar fi câştigat-o cu siguranţă. Liderul PSD, Victor Ponta ar fi replicat: „Şi dacă rupem USL-ul, unde ajungem?". În favoarea unor concesii de dragul Uniunii ar fi pledat şi liderii de la Mehedinţi, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, Adrian Duicu, Cătălin Nechifor şi Radu Moldovan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite