USL negociază cu deputaţii minorităţilor naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PSD şi PNL s-au întâlnit, recent, cu cei ai minorităţilor Parlament în încercarea de a-şi apropia cele 17 voturi pe care acest grup le deţine în Camera Deputaţilor.

Întâlnirea a fost solicitată de liderii USL şi a avut ca subiecte modificarea Constituţiei şi legile electorale, au afirmat surse din cadrul Opoziţiei. În spatele acestor subiecte s-a ascuns, însă, dorinţa Opoziţiei de a-şi apropia grupul minorităţilor în cadrul căruia există nemulţumiri faţă de relaţia cu PDL. Tocmai din acest motiv, la întâlnirea cu Varujan Pambuccian şi colegii săi, PSD a deplasat artileria grea : fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Victor Ponta, secretarul general al social-democraţilor Liviu Dragnea. Liberalii i-au trimis pe Mihai Voicu, locţiitorul lui Crin Antonescu , pe secretarul general Eduard Helvig şi pe vicepreşedinţii Relu Fenechiu şi Victor Paul Dobre.

Liderii Opoziţiei au şi o evaluarea neoficială a întâlnirii: minorităţile nu ar trece alături de USL, dar 7-8 deputaţi din grupul minorităţilor nu mai sunt dispuşi să voteze alături de PDL. "Grupul minorităţilor nu are aceeaşi coeziune precum cel al UDMR, şi nimeni de acolo nu ne poate promite că vor vota alături de noi în bloc. Dar jumătate dintre ei nu mai sunt dispuşi să voteze alături de PDL în orice condiţii", au afirmat sursele citate.

De ce este importantă atitudinea minorităţilor naţionale? În Camera Deputaţilor, coaliţia de guvernare are 177 de deputaţi, în condiţiile în care majoritatea este asigurată de 166 de voturi. Cele 17 voturi ale minorităţilor înclină , practic balanţa. În plus, orice vot pierdut cântăreşte greu mai ales că, de multe ori, parlamentarii Coaliţiei lipsesc de la lucrări.

Minorităţile nu susţin Constituţia PDL

Liderii USL şi cei ai minorităţilor au convenit să nu facă declaraţii despre întâlnire. Decizia a fost luată la cererea expresă a liderului minorităţilor, Varujan Pambuccian, care nu a dorit ca PDL să afel de existenţa negocierilor.

Deocamdată, întâlnirea pare să fi produs cel puţin un rezultat concret. Punctul de vedere al minorităţilor legat de modificarea Constituţiei a devenit extreme de apropiat de cel al USL. "Eu nu pot să vorbesc despre această întâlnire pentru că am convenit să nu facem declaraţii despre conţinutul discuţiilor. Pot doar să vă spun că minorităţilor naţionale susţin un parlament bicameral şi republică parlamentară", a afirmat Ovidiu Ganţ , vicelider al grupului minorităţilor. Ori proiectul de Constituţie iniţiat de Traian Băsescu şi susţinut de PDL are la bază idei diferite: parlament unicameral şi întărirea puterilor preşedintelui.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite