Înregistrarea USL la tribunal, amânată din cauza unui grefier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a amânat decizia privind înregistrarea Uniunii Social Liberale (USL) pentru data de 1 septembrie. Social-democraţii şi liberalii aşteaptă din martie oficializarea Uniunii.

De vină pentru amâmare ar fi, potrivit senatorului PSD Dan Şova, reprezentantul legal al PSD şi ACD în dosar, un grefier care nu a trimis la timp citaţiile prevăzute procedură către cei care au depus contestaţii faţă de înregistrarea USL. "Judecarea nu s-a făcut pe fond, ci s-a constatat că dintr-o eroare sau o delăsare a unui grefier nu s-a respectat procedura de citare a intervenienţilor în dosar. Doi dintre ei trebuiau citaţi cu menţiunea că trebuie să plătească taxa de timbru, fără de care petiţia lor nu poate fi luată în considerare. Instanţa a constatat că cei doi au fost citaţi fără menţiunea plăţii de timbru şi a dispus refacerea citaţiilor", a explicat Şova.Înregistrarea Uniunii a fost contestată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună. Acelaşi partid s-a împotrivit şi înregistrării Partidului Popular Maghiar din Transilvania, iniţiat de Laszlo Tokes.
Preşedintele PSD Victor Ponta a reacţionat la decizie instanţei spunând că este o "bătaie de joc" şi că situaţia dovedeşte cum se face justiţia în România. "O grefieră a uitat să semneze o hârtie (...) Aşa e justiţia lui Băsescu. Pe 1 septembrie, când e următorul termen, voi merge şi eu şi Crin Antonescu la Tribunal, când probabil o altă grefieră va uita să semneze o altă hârtie", a afirmat Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite