USL: “Băsescu a atacat incalificabil opoziţia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USL susţine , printr-un comunicat remis astăzi, că preşedintele Traian Băsescu a evitat să vorbească despre situaţia românilor nemulţumiţi, preferând să atace opoziţia, la învestitura ministrului Cristian Diaconescu.

“După aproape două săptămâni de tăcere, Traian Băsescu nu a găsit niciun cuvânt pentru nemulţumirile şi solicitările protestarilor, preferând în schimb să atace în mod incalificabil opoziţia", se arată în  comunicatul  USL.

În comunicat se precizează  că, prin declaraţiile sale, preşedintele Traian Băsescu nu va putea acoperi valul general de proteste.

“Ieşirile nervoase ale lui Traian Băsescu nu pot să acopere faptul că majoritatea covârşitoare a românilor nu mai au încredere în reprezentanţii actualei puteri, doresc un alt preşedinte, un alt guvern şi organizarea de alegeri anticipate", se arată în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a observat că liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta “vor demisiile preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului, adică o ţară neguvernată”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite