Declaraţii contradictorii după şedinţa PSD în legătură cu USH

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Declaraţii contradictorii după şedinţa PSD în legătură cu USH
Declaraţii contradictorii după şedinţa PSD în legătură cu USH

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a făcut unele declarații despre situaţia de la Universitatea Spiru Haret, în urma şedinţei de partid, menţionând că studenţii trebuie să dea un alt examen. Pe de altă parte, Mircea Geoană este părere că studenţii nu trebuie să repete examenul de licenţă.

Andronescu a declarat că se caută o soluţie ca studenţii Universităţii Spiru Haret "să nu sufere". "Trebuie să am nişte informaţii de la Comisia de Control", a mai spus ministrul, referindu-se la decizia pe care o va lua în legătură cu sitiuaţia studenţilor de la USH.

"Ceea ce s-a întâmplat acolo de atâţia ani, fără ca cineva să ia o măsură, nu este în regulă", a spus Ecaterina Andronescu.

În ceea ce priveşte situaţia studenţilor, Andronescu a mai spus că nu s-a pus problema ca aceştia să nu dea examen din nou, ci să se ia în considerare cea mai bună soluţie ca studenţii "să nu sufere".

"Noi am trimis o echipă de control, începând din această săptămână, şi aştept să aflu primele date. Este foarte important, am discutat şi soluţia pe care am propus-o, mai caut si altele şi, până la urmă, mergem înainte", a spus Ecaterina Andronescu.

Andronescu a menţionat că în acest moment, la minister, nu există nicio bază de date în legătură cu această universitate, în legătură cu numărul diplomelor, al registrelor matricole.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a menţionat că studenţii nu trebuie să dea un alt examen.

"Decizia noastră este de a face ca studenţii care sunt de buna credinţă şi s-au înscris la această universitate să nu sufere. Doamna ministru a primit sarcini, din partea conducerii partidului, să rezolve până marţi situaţia de la Spiru Haret, şi în al doilea rând, să se afle adevărul până la capăt, inclusiv modul în care foştii miniştri ai educaţiei au tolerat creşterea acestui cancer. Ministrul Educaţiei are, din partea noastră, sarcina ca acest corp de control să-şi continue investigaţiile şi studenţii, care de bună credinţă au intrat în acest for, să nu sufere", a declarat preşedintele PSD, la finalul unei şedinţe cu conducerea partidului pe tema situaţiei de la Universitatea Spiru Haret.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite