UNPR răspunde la prima trădare internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone nu a avut nimic de reproşat UNPR, iar răzgândirea acestuia privind candidatura "demontează minciunile USL" despre presiunile exercitate de UNPR asupra aleşilor locali, se arată într-un comunicat transmis de UNPR.

"Cristian Popescu Piedone a susţinut valorile UNPR şi a promovat imaginea UNPR în ţară şi peste hotare. Primarul Sectorului 4 al Capitalei a participat la acţiunile şi şedinţele UNPR şi nu a avut nimic de reproşat la adresa activităţii partidului sau a conducerii acestuia, nici în spaţiul public, nici în discuţiile interne.Din punct de vedere politic, anunţul făcut astăzi (vineri, n.r.) demontează minciunile lansate sistematic de USL potrivit cărora UNPR exercită presiuni asupra aleşilor locali", se arată în comunicat.

UNPR a precizat că primarul Sectorului 4 va trebui să clarifice public declaraţiile jignitoare ale liderilor USL la adresa lui.

"Iar faptul că domnul Cristian Popescu Piedone a trecut peste acuzaţiile grave şi mincinoase făcute la adresa lui de către reprezentanţii USL este un aspect pe care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-l lămurească public", precizează UNPR.

Totodată, în comunicat se mai arată că liderii UNPR îşi vor intensifica dialogul cu organizaţiile şi vor lua deciziile care se impun în acest context, astfel încât formaţiunea să-şi îndeplinească obiectivele electorale.

Liderul PSD Victor Ponta a anunţat, astăzi, că primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, fost lider PC, dar care îşi anunţase candidatura din partea UNPR în 2012, va candida din partea USL pentru un nou mandat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite