Onţanu: UNPR a stabilit proprii candidaţi pentru sectoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neculai Onţanu, lider UNPR
Neculai Onţanu, lider UNPR

Secretarul general al UNPR Neculai Onţanu a declarat, astăzi, că formaţiunea sa are candidaţi proprii la toate primăriile de sector ale Capitalei, menţionând că nu a fost stabilit încă niciun acord cu PDL privind candidaţii la Primăria Generală sau la cele de sector.

Potrivit secretarului general, candidaţii UNPR sunt următorii: Liviu Goncea la Sectorul 1, Neculai Onţanu la Sectorul 2, Iulian Popescu la Sectorul 3, Cristian Popescu Piedone la Sectorul 4, Corin Romanescu la Sectorul 5, Constantin Tomescu la Sectorul 6.

Onţanu a evitat să avanseze un nume în ceea ce priveşte un eventual candidat UNPR la Primăria Generală, el precizând că acesta va fi anunţat la sfârşitul săptămânii viitoare, declarând că ministrul de Externe Cristian Diaconescu nu va candida la Capitală, ci va rămâne la Externe.

"Diaconescu e un bun ministru de Externe, ar fi păcat să-l extragem din domeniul relaţiilor externe şi să vină la Primărie. Interesul naţional ne spune că trebuie să fie la Externe", a spus Onţanu.

Acesta a mai spus că la Dolj şi la Timişoara nu se va încheia un protocol cu PDL, având în vedere "discuţiile aprinse", şi a arătat că UNPR va avea aici candidaturi separate.

Referitor la posibilitatea ca UNPR să nu încheie niciun protocol cu PDL, Onţanu a răspuns: "Sunt deschise toate posibilităţile. Urmează să continue discuţiile, iar la sfârşitul săptămânii viitoare vom avea poziţionarea fiecăruia. Un protocol e ca într-o căsătorie: trebuie să fie de acord amândoi".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite