Borbely: Dacă nu se respectă condiţiile, UDMR va ieşi de la guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, speră ca protocolul referitor la programul de guvernare să fie semnat într-o săptămână, arătând că există varianta părăsirii coaliţiei, în cazul în care condiţiile prevăzute nu sunt respectate.

"Am zis că nu intrăm la guvernare decât dacă aceste propuneri vor fi incluse în programul de guvernare, şi am cerut să avem pe lângă programul de guvernare un protocol în care să fixăm date calendaristice, să detaliem, unde e nevoie, ceea ce este prevăzut în programul de guvernare", a explicat  Borbely, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Târgu-Mureş.

Ministrul Mediului a arătat că "există şi varianta de a părăsi coaliţia", în cazul în care prevederile protocolului nu vor fi respectate şi că în protocol vor fi cuprinse termene "până în mai-iunie" sau chiar mai scurte, în funcţie de ce se va negocia cu partenerii de coaliţie.

Borbely a explicat că în protocol vor fi introduse aspecte sociale, "o conturare mult mai clară a unei politici publice de stimulare a natalităţii", acordarea de subvenţii angajatorilor care reintegrează pe piaţa muncii femei cu copii mai mici de şase ani, îmbunătăţirea legislaţiei privind pensia de urmaş şi alte propuneri care vin în sprijinul familiilor cu copii mulţi.

"În ceea ce priveşte pensiile şi salariile, atât la discuţia cu FMI, cât şi la discuţia privind programul guvernamental, am vorbit să introducem acest punct şi eu sunt convins că în luna aprilie vom putea mări salariile şi pensiile, nu pot spune cu ce procent, dar a fost o condiţie a UDMR", a arătat Borbely.

Un punct vizat de UDMR se referă la continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, care să "vină până la Târgu Mureş". Pentru a sprijini actualul Guvern, UDMR a pus în discuţie şi situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, care ar trebui să aibă secţii de predare în limba maghiară.

"Trebuie să introducem o frază în lege în care să spunem că în unviersităţile multiculturale trebuie să fie înfiinţate, conform legii, aceste linii de predare în limba maghiară. Dacă nu se poate altfel, printr-o hotărâre de Guvern", a explicat Borbely.

Săptămâna trecută, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara că Uniunea are condiţii pentru susţinerea noului Guvern, precizând că formaţiunea sa doreşte încheierea unui protocol al coaliţiei pe 2012, care să se refere inclusiv la Facultatea de Medicină de la Mureş şi Autostrada Transilvania.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite