Trei sferturi dintre functionarii publici cred ca Guvernul nu face nimic impotriva coruptiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumatate dintre ei afirma ca deciziile de angajare sunt determinate de factori politici

Trei sferturi dintre functionarii publici angajati in administratia locala din municipii si orase afirma ca guvernul a luat prea putine sau chiar nici o masura reala impotriva coruptiei, dupa cum arata un sondaj de opinie realizat de Gallup Organization Romania, la comanda Institutului pentru Politici Publice. Marea majoritate a functionarilor publici, 62 la suta, este de parere ca fenomenul coruptiei este generalizat, in timp ce o treime considera coruptia ca un fenomen manifestat la "niveluri inalte". Sondajul de opinie a fost efectuat in perioada septembrie-octombrie 2004, folosindu-se un esantion de 993 de functionari publici din 41 de consilii judetene si din 83 de primarii de orase si municipii. Marja de eroare este de 3,1 la suta. Perceptia negativa a functionarilor publici despre eficienta masurilor guvernamentale anti-coruptie este insotita de neincredere in politicile de reforma a administratiei. Mai putin de 10 la suta dintre functionarii publici considera ca masurile legislative initiate de guvern sunt bine concepute si implementate: 40 la suta afirma ca sunt prost concepute din capul locului, iar 49 la suta spun ca sunt implementate defectuos. Analizand datele, autorii sondajului ajung la concluzii foarte ingrijoratoare: "Aceste date sugereaza existenta unui curent de opinie si atitudini mai curand negative in randul functionarilor publici din administratia locala, fata de calitatea procesului de reforma a functiei publice, in aproape toate aspectele sale principale. In plus, credibilitatea actului de legiferare si implementare a politicilor publice, in general, este foarte scazuta. Riscul dezangajarii functionarilor publici fata de procesul de reforma este unul real si acest lucru este de natura sa ingreuneze transformarea functionarilor publici intr-un corp profesional performant", afirma autorii acestei cercetari sociologice. Datele din sondaj arata in mod clar ca exista un nivel ridicat de neincredere al functionarilor publici, o categorie mai informata decat publicul larg, fata de politicile de reforma si mai ales fata de vointa politica reala a clasei politice de a combate fenomenul coruptiei in Romania. Functionarii publici afirma ca cel mai mare impediment cu care se confrunta este salariul mic. Nivelul scazut al salarizarii favorizeaza coruptia si duce la migrarea fortei de munca bine pregatite spre alte sectoare, mai spun functionarii publici. In afara salariilor mici, functionarii acuza infuenta politicului in activitatea lor. Mai mult de jumatate dintre cei intrebati au raspuns ca deciziile de angajare sunt influentate de factorii politici si ca este mult mai bine sa sprijini acelasi partid ca superioul ierarhic pentru ca vei avea parte de un tratament preferential. Rezultatele sondajului demonstreaza decalajul urias dintre programele guvernamentale de reformare a administratiei publice si ceea ce se intampla cu adevarat in institutiile publice. Cu toate ca intarirea capacitatii administrative este o cerinta esentiala in procesul de integrare europeana, partidele politice nu au acordat atentie problemelor grave din administratie in actuala campanie electorala, spun autorii sondajului. In realitate, administratia a asimilat prea putin din ceea ce guvernantii afirma ca s-a pus deja in practica.
Amenintare cu boicotarea alegerilor
Functionarii publici ameninta ca vor boicota alegerile, declansand greve intre 24 si 26 noiembrie, daca Guvernul nu va continua negocierile pentru rezolvarea revendicarilor mai vechi ale acestora, a anuntat Vasile Marica, liderul Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici din Romania. "Guvernul nu va avea documentele de fond necesare desfasurarii alegerilor, fiindca angajatii directiilor financiare nu vor mai da drumul la bani, salariatii din primarii nu vor mai elabora listele electorale, iar prefecturile nu se vor mai implica in desemnarea sectiilor de votare. Vamesii vor face greva generala doua ore, timp in care s-ar putea ca oamenii sa nu mai poata iesi din tara", a spus Vasile Marica. Desi salariile functionarilor vor creste, din nou, cu 17,6 la suta din 2005, sindicalistii raman nemultumiti de salariile personalului contractual pe care le negociaza astazi cu Guvernul. "In privinta asta, oferta guvernantilor este clara: crestere salariala de 12 la suta, fata de 30 la suta, cat cerem noi", au declarat sindicalistii. Conform lor, marirea propusa de Guvern s-ar putea sa nici nu acopere inflatia. La negocierile de astazi, functionarii vor pune pe tapet si restul revendicarilor ramase nerezolvate la negocierile anterioare: depolitizarea functiei publice, protectia functionarilor care desfasoara activitati de control si alocarea de fonduri pentru pregatire profesionala. Amintim ca functionarii publici si-au mai amanat de doua ori grevele programate, in urma negocierilor cu Guvernul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite