Traian Băsescu va susţine votul prin corespondenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat astăzi, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, că va continua eforturile pentru susţinerea românilor din străinătate, inclusiv în ce priveşte introducerea votului prin corespondenţă.

"Una dintre cele mai mari satisfacţii ale primului meu mandat a fost îndeplinirea promisiunilor pe care le-am făcut românilor din străinătate, fie că am în vedere liberalizarea pieţei muncii într-un număr semnificativ de state ale UE, modificarea legii cetăţeniei, reprezentarea acestor români în Parlamentul de la Bucureşti sau creşterea numărului de consulate în străinătate. Acest proces va continua şi în următorii cinci ani prin introducerea votului prin corespondenţă, înfiinţarea unui call-center pentru românii din străinătate sau deschiderea de noi consulate. Pentru multe dintre aceste proiecte avem nevoie şi de sprijinul ţărilor dumneavoastră", a declarat preşedintele, citat de Agerpres.

El a mai precizat că nu a făcut niciodată o diferenţiere între cetăţenii români din interiorul ţării şi cei dinafară şi că promovarea intereselor şi protejarea drepturilor ambelor categorii reprezintă o prioritate pentru politica externă românească.

"Atunci când vorbim însă de politica externă avem în vedere sprijinirea românilor dinafara graniţelor, pentru ei trebuie să implementăm cele proceduri şi să creăm acele instituţii care sunt mai bine poziţionate pentru a-i ajuta în viaţa de zi cu zi şi mai ales în contactele lor cu ţara", a mai afirmat el.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite