Traian Băsescu îşi prezintă punctul de vedere în şedinţa CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat la Curtea Constituţională pentru a-şi susţine punctul de vedere.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a ajuns, luni, la Curtea Constituţională, unde urmează să se discute şi cererea sa de soluţionare a "conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte".

"Principala aşteptare este să nu ia lucrurile fragmentat, ci să le privească în ansamblu ca să înţelegem toţi şi inclusiv românii ce s-a întâmplat săptămâna trecută", a spus presedintele, întrebat despre aşteptările pe care le are de la judecătorii CC.

El a arătat că a venit la şedinţa CC, spre deosebire de trecut când se prezenta consilierul prezidenţial Bogdan Diaconu, deoarece consideră că de această dată este important ca judecătorii Curţii să aibă mesajul şefului statului direct de la acesta.

Băsescu a ajuns la CC la câteva minute după ce a plecat de la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a reclamat la Curtea Constituţională faptul că Parlamentul a încălcat prevederea din legea fundamentală potrivit căreia preşedintele poate fi suspendat dacă a comis încălcări grave ale Constituţiei.
Ori, avizul consltativ al Curţii de vineri îl găseşte pe preşedinte vinovat la două din cele şapte capete de acuzare, fără a vorbi, în niciunul din cazuri de fapte grave.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite