Traian Băsescu: "O parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că raportul pe justiţie, prezentat miercuri de Comisia Europeană, este unul pozitiv la adresa unor instituţii precum DNA, DNA sau Parchetul General.

Principalele declaraţii ale şefului statului:

- Raportul este făcut corect , în direcţia atingerii unor obiective pentru a ajunge la standarde europene.

- Raportul de astăzi este o consolidare a raportului pozitiv, de etapă, pe care România l-a avut în februarie acest an.

- Deşi multora nu o să le placă, nu voi ezita să menţionez, aprecierea extrem de consistentă la adresa Guvernului nostru.

- Aprecieri pozitive primesc şi DNA, DGA, Parchetul General, Direcţia Antifraudă din IGPR şi ANI.

- Instituţiile neconvingătoare, potrivit raportului, sunt: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, CSM şi Parlamentul României.

- Ar fi bine ca presa să prezinte raportul corect. O parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit, Marile minciuni ale lor sunt legate de comanda politică la adresa unor instituţii cum ar fi DNA şi Parchetul General. Dragi ziarişti, aceste instituţii nu mai sunt cele din 2004, ele sunt autonome. Toate atacurile la adresa lor nu fac decât să vă penibilizeze. Avem confirmarea că o serie de instituţii au devenit autonome şi aplică legea.

- Principalul mesaj al acestui raport este că în România lucrurile au început să funcţioneze bine.

- În urma unor verificări, audituri (pe drumuri de ex.), făcute de CE, am propus Guvernului să aibă o abordare extrem de serioasă legată de achiziţiile publice.

- Sper pentru moment ca România să înceteze să mai trimită facturi spre decontare la Bruxelles pe orice zonă, mai puţin agricultura.

- Atunci când Curtea Europeană depistează probleme pe banii daţi unei ţări, statul respectiv trebuie să îi dea înapoi.

- Referitor la arieratele la medicamente, punctul meu de vedere este să nu trebuie plătit niciun ban cu prioritate până când nu se reglementează sistemul de achiziţii.

- România nu consideră corect ca raportul pe MCV să fie anexat la condiţiile de intrare în Schengen.

- Fiecare instituţie are obligaţji precise până în 2012.

- Fac un apel către instanţă pentru judecarea dosarelor, nu pentru verdicte

Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul pe justiţie pentru România şi Bulgaria. Parlamentul a reacţionat mai puţin la ridicarea de imunităţi

CE este de părere că România trebuie să adopte "măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale".

Lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate majoră şi ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului, a mai notat Comisia Europeană în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

Totodată, Comisia Europeană mai arată că sunt necesare măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil şi adoptarea unui plan cuprinzător de aplicare a celorlalte trei noi coduri, furnizarea de resurse pentru reorganizarea instanţelor, sporirea capacităţii Institutului de Magistraturii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite