LIVETEXT Preşedintele Băsescu va adresa, astăzi, un mesaj Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu va adresa un mesaj Parlamentului, astăzi, pe teme legate de Constituţie, Opoziţie, criza economică, Tratatul de guvernanţă fiscală şi reorganizare administrativă, în contextul alegerilor de anul acesta.

Mulţumesc Parlamentului că într-o perioada importantă, se apropie campania electorală, aţi fost de acord să mă adresez dvs şi românilor de la această tribună."

- "În ultima perioadă s-au produs evenimente majore, schimbarea Guvernului, adoptarea Tratatului fiscal şi criza de comunicare dintre Putere şi Opoziţie. Este important să mă pronunţ asupra a ceea ce am făcut şi a ceea ce eu cred că ar trebui făcut". 

- " În 2009 România ajunsese în situaşia în care nu se mai putea împrumuta de pe piaţă, ceea ce a generat un împrumut la FMI şi Banca Europeană. Aţi înţeles să adoptaţi măsuri severe ce au afectat cetăţenii României. Au fost măsuri extrem de difilile, luate cu inima strânsă, dar sunt momente când politicienii trebuie să se ridice deasupra intereselor politice. Dumneavoastră aţi luat aceste măsuri şi vă mulţumesc. Dacă nu s-ar fi luat acele măsuri, România nu mai putea să-şi acopere cheltuielile interne.  Ajungea în situaţia Greciei. Nu este nicio exagerare."

- "Aţi găsit resurse de voinţă politică pentru a scoate din sărăcie pensionarii CAP prin pensia minimă garantată. Această măsură a fost de natură să aducă un minim de uşurinţă pentru depăşirea crizei pentru români. Este o datorie a mea şi a dvs să găsim soluţii pentru ca în jurul datei de 1 iunie să reîntregim salariile bugetarilor, chiar dacă în luna februarie am avut un minus bugetar şi în martie va fi la fel, dar se datorează situaţiei meteorologice". 

- "Veţi putea găsi resurse ca la sfârşitul manadatului bugetarii să aibă salariile întregi. Suportul meu nu este suficient fără talentul Guvernului pentru a restabili veniturile. Trebuie să mulţumesc şi Guvernului Emil Boc."

- "Aţi accelerat procesele de reformare a statului. angajamentul meu electoral în campania din 2009. Majoritatea parlamantarilor a înţeles că statul nu poate fi eficient cu o structură de legi moştenită de la Ceauşescu. Abia dvs aţi spus că avem nevoie de un alt cod de justiţie pentru o societate modernă. Aţi trecut prin Parlament toate legile privind reforma Justiţiei şi rezultatele se văd. Justiţia a devenit tot mai eficientă în lupta cu corupţia. Astăzi, prin cadrul legislativ creat, nimeni nu este intangibil. Nimeni nu mai doarme liniştit, inclusiv judecătorii şi procurorii corupţi".

- "Reforma Educaţiei în perioada 2000 a fost un eşec major. Vreau să vă spun că Bacalaureautul de anul acesta a fost proba fundamentală a reformei din 1997-2000. Dacă ai un sistem de educaţie performant vei reuşi să fii o ţară competitivă. Noua lege a asistenţei sociale crează premisa ca resursele să se îndrepte către oamenii ce au nevoie să fie ajutaţi, nu către oamenii cu Mercedesul ascuns în spatele vilei. "

Preşedintele este huiduit de cei prezenţi în lojele Camerei Deputaţilor, iar personalul îi evacuează pe cei care vociferează. Parlamentarii Puterii aplaudă.

- "Avem o piaţă a forţei de uncă capabilă să atragă investiţiile străine. Este necesar ca Parlamentul să adopte două legi pentru modernizarea statului. Legea Sănătăţii şi a reorganizării administrative a României. Legea Sănătăţii a fost prost lansată în dezbatere. S-a devenit incapacitatea caselor judeţene de sănătate în controlul banului public. Manangementul competitiv al spitalelor este o cheie în sistemul sanitar. Nu înţeleg de ce între şcoli poate exista competiţie iar la spitale nu".

-"Tema sănătăţii trebuie reluată pentru modernizarea statului. Ministerul Sănătăţii evită să facă public pachetul minim garantat pentru servicii medicale. Asiguraţii de sănătate trebuie să ştie ce le garantează statul în baza legii. Toţi miniştrii Sănătăţii au fost ezitanţi în acest sens."

-"Reorganizarea administrativă nu se poate face imediat după promulgarea legii, necesită un timp de tranziţie în jur de 4 ani. O ţară organizată ca în 1968 nu mai poate fi eficientă astăzi. Avem aceleaşi direcţii de educaţie, de poliţie, de agricultură, o astfel de organizare nu poate aduce dezvoltare României. Acum se construieşte bugetul pentru 2014 - 2020. Modul în care s-au atras bani în sistemul dezvoltării regionale nu a fost eficient, din cauza intereselor judeţene. Dacă vrem să cheltuim eficient între 2014 2020 reorganizarea administrativă este cheia. Ar permite şi decentralizarea banilor europeni."

-"Cred că trebuie să aveţi în vedere nevoie de a completa legea privind confiscarea extinsă şi valorificarea bnurilor confiscate sau sechestrate. Am convingerea că Guvernul va trasmite rapid către Parlament noua lege privind procedura penală. Un prim pas pentru reformarea clasei politice s-a făcut prin votul uninominal. Este o obligaţie morală a majorităţii ca împreună cu minoritatea să decidă un vot uninominal curat care nu mai lasă ca un om de pe locul 3 să ajungă în Parlament, iar unul d epe locul 1 să rămână acasă".

- "Despre referendumul din noiembrie 2009 şi punerea lui în aplicare- cetăţenii au cerut parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Ştiu că trebuie două treimi, trebuie să se discute cu Opoziţia, dar a fost un vot cu peste 80 la sută în favoarea parlamentului unicameral. Practic Parlamentul României funcţionează ca un parlament unicameral. Este greu să justificaţi existenţa a două camere. Aveţi obligaţia să ţineţi cont de votul populaţiei în acest sens. Cred că reducerea la o cameră şi la 300 de parlamentari ar fi un argument că şi politicienii sunt conştienţi de nevoia de reducere a cheltuielilor statului. Cheltuielile foarte mari ale statelor din UE pentru funcţionare, cheltuielile mult peste buget pentru asistenţa social sunt cele două sunt motivele crizei din Europa".

- "Un obiectiv major al României este intrarea în zona euro. Trebuie să întelegeţi cât de important este să devenim stat membru al zonei euro. Multe state au îndeplinit criteriile de la Mastricht, dar respectarea acestor criterii nu este suficientă pentru a rezista în zona euro. Dincolo de aceste criterii obligatorii, un stat care nu are o economie competitivă, performantă, nu rezistă în zona euro. Obiectivul trebuie să fie creşterea performanţei în economia de stat. Marii transportatori, producători de energie trebuie să devină competitive din punct de vedere al producţiei. Această lecţie o învaţă acum vechii membri ai zonei euro. Trebuie să aplicăm acesta lecţie înainte de a ajunge în euro. Economie competitivă şi creşterea de productivitate trebuie să fie cuvintele de ordine înainte de a intra în euro."

- "Nu vom rezista în zona euro dacă nu suntem competitivi şi economic. Ne trebuie o economie extinsă, consolidată, să fim printre campioni. Condiţiile noastre sunt legate de agricultură, turism şi minerit. Acel minerit care face posibilă reluarea exploatărilor de aur. Nimic nu este mai important astăzi decât să creăm locuri de muncă. Se poartă demagogia. Se spune să nu ne atingem de resursele ţării. Redeschideţi mineritul care a devenit rentabil! Dacă avem bani, să-l redeschidem cu banii noştri, dacă nu cu investitţii străine. Adevăratul aur sunt locurile de muncă. Dacă rămânem cu 6 milioane de pensionari şi cu 4 milioane jumătate de salariaţi nu vom putea susţine sistemul de pensii".

- "Sugerez Parlamentul să dea atenţie creări locurilor de muncă. Fac o precizare extrem de importantă. În agricultură, datorită dotării fermierilor, randamentele au început să crească. Locurile de muncă vor dispărea pe măsura eficienţei agriculturii."

- "Industria IT este o industrie în care avem resurse naturale - inteligenţa şi imaginaţia tinerilor noştri. Trebuie să focusăm corect resursele finaciare pentru acest sistem. Trebuie generată o campanie de achiziţii de softuri pentru a asigura populaţiei cel mai modern sistem de informaţie".

- "În momentul de faţă, România furnizează energia de care are nevoie. În următorii 10 ani, România trebuie să asigure furnizarea energiei dacă îşi va dubla producţia de dezvoltare. Energia eoliană nu va fi suficientă. Nu vom putea împânzi ţara cu mori de vânt pentru că au efect asupra mediului. Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, gazele de şist şi cele din Marea Neagră sunt prioritatea nostră. Sunt interese ca România să devină dependentă energetic. România are resurse suficientă în Marea Neagră cu condiţia liberalizării costurilor. Costurile de piaţă fac rentabilă exploatarea de zăcăminte."

- "Europa trece prin cea mai mare criză de dupa al Doilea Război Mondial. Statele au cheltuit mult mai mult decât au produs, s-a asigurat o prosperitate pe datorie. România are o datorie mică şi nu va fi constrânsă la reduceri. Nu ne vom stopa dezvoltatrea din cauza datoriilor. Cât timp suntem sub 60%, ne permitem rostogolirea datoriilor. Pachetul Guvernanţă 1 cu cele 6 norme aprobate de Parlamentul European propune sancţini statelor cu deficite excesive. Tratatul privind convergenţa în uniunea economică şi monetară a fost semnat de România. Acest tratat intră abia acum în faza de dezbatere publică pentru că va intra în dezbatere parlamentară. În România foarte mulţi neinformaţi îşi permit să îşi ia faţa expertului şi să vorbească la televizor."

- "Dincolo de demagogia politică am convingerea că România a făcut un lucru bun semnând acest tratat, iar acest tratat trebuie adaptat repede. Tratatul va intra în vigoare imediat ce 12 state din zona euro îl ratifică. Nu este obligatoriu ca la 1 ianuarie în 2013 să intre în vigoare. El poate intra mult mai devreme. Dacă noi absorbim banii d ela UE România nu are nevoie de împrumuturi externe".

- "Nu putem avea o monedă euro sănătoasă doar cu bugetele puternice ale Germaniei şi Olandei. Atunci când politic se va putea mai mult, se va merge către unificarea sistemului de taxe. Este un proces ireversibil, în care nu avem altă soluţie să mergem înainte, pentru că niciun stat singur nu poate face faţă efectelot globalizării. Niciun stat al UE nu va putea face faţă procesului de globalizare. Trebuie să realizăm statele unite ale Europei, altfel vom încerca să facem faţă efectelor globalizării. Numai o economie unitară, cu o monedă puternică poate face Europa să stea în competiţie cu economiile USA, India, Chia sau Brazilia. Europa n-a ieşit din dificultate, a scos temporar Grecia. În partea a doua a anului, UE va constata intrarea în recesiune. Suntem mult mai bine pregătiţi să facem faţă acestui proces decât în 2009, 2010 şi 2011. Recesiunea se va instala în a doua parte a anului în zona euro".

- "Vă asigur că suntem pregătiţi să facem faţă unui al doilea val de recesiune în Europa, dacă va fi. România nu va face paşi înapoi. România nu îşi poate vedea evoluţia viitoare din punct de vedere al prosperităţii decât din interiorul UE, iar din punct de vedere al securităţii parteneriatul cu SUA rămâne un pilon de bază al politicii noastre".

La finalul discuruslui, Băsescu le-a urat parlamentarilor "Succes în alegeri, dacă nu ne mai vedem!"

Discursul preşedintelui s-a încheiat.

UPDATE 11.10 "Bine v-am găsit, din păcate, în aceeaşi formulă, fără Opoziţie. Regret sincer acest lucru. Cred că nu este cea mai bună soluţie să suminezi Parlamentul, cea mai importantă instituţiue a statului. Rog Opoziţia sa revină în Parlament pentur dezbateri".

UPDATE 11.05: În plenul Parlamentului este prezent şi Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi. Văcăroiu şi Băsescu au un scurt dialog. De asemenea, este prezent noul şef al SIE, Teodor Meleşcanu.

UPDATE 10.55: Opoziţia a anunţat că nu va participa la şedinţa în care preşedintele se adresează Parlamentului. Înainte de prelegere, Băsescu are o întrevedere cu Roberta Anastase şi Vasile Blaga într-o sală alăturată.

Şeful statului a trimis o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care îi informează că doreşte să adreseze un mesaj pe teme de politică internă, în Parlament, miercuri, 7 martie.

Opoziţia va lipsi, cel mai probabil, din plenul Camerelor reunite, parlamentarii Opoziţiei fiind, în continuare, în grevă parlamentară.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, vineri, la Bruxelles, la semnarea Tratatului de guvernanţă fiscală, declarând că el şi-a îndeplinit datoria, iar ratificarea acestuia reprezintă responsabilitatea Parlamentului şi a opiniei publice din România.

"Eu spun că trebui ratificat cât mai rapid. (...) Cei de acasă, politicienii şi economiştii pot să facă ce vor cu acest tratat", spunea Băsescu.

Rămâneţi pe adevarul.ro începând cu ora 11.00 pentru a urmări LIVE TEXT discursul şefului statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite