Traian Băsescu: România a ieșit slăbită din conflictul intern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România a ieșit slăbită din conflictul intern, iar refacerea imaginii e posibilă cu fapte, nu cu declarații.

"România a ieşit slăbită din acest conflict intern şi trebuie să recunoaştem că ceea ce s-a întâmplat la noi în perioada 3-6 (iulie) până pe 27 august a generat o criză de încredere în România. Este o pierdere mare şi nu o vom acoperi cu declaraţii, ci cu fapte", a afirmat șeful statului, care a precizat că se duce vineri la Bruxelles "în încercarea de a clarifica unele lucruri", "în dorinţa de a declanşa procesul de redobândire a încrederii în România şi în capacitatea politicienilor români de a împinge procesele de integrare înainte şi, mai ales, în capacitatea de a fi buni europeni".

"Să ştiţi că România nu are altă şansă decât şansa integrării cât mai profunde în Uniunea Europeană, pentru că procesul de globalizare nu iartă pe nimeni. O ţară ca România, şi îndrăznesc să spun, o ţară ca Germania, nu poate face faţă singură procesului de globalizare; va trebui să regândim toată Europa, dacă vrem să ne protejăm cetăţenii. Sigur, nu vorbeşte nimeni şi nu acceptă nimeni pierderea identităţii culturale, pierderea identităţii naţiunilor, nimeni nu pune această problemă şi, cu certitudine, se vor găsi formulele de protejare a acestei identităţi. Dar este clar că niciunul din noi, singur, nu poate face faţă în viitor efectelor proceselor de globalizare, care, iarăşi, trebuie spus cinstit, nu mai sunt sub controlul politicienilor", a subliniat Traian Băsescu.

Întrebat de cele 6 soluții pentru recredibilizarea României de care a pomenit în campanie, Traian Băsescu a spus să "au trecut". Recredibilizarea se poate face, dar prin cu totul alte metode. "Am mers până la capăt şi lucrurile sunt mult mai grave decât erau atunci. Atunci se mai puteau întoarce", a afirmat președintele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite