Traian Băsescu, în vizită la Palatul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a venit, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Cotroceni, la volanul autoturismului Logan. El a plecat de la Vila Lac, iar după circa 10 minute a ajuns la Palatul Cotroceni.

Autoturismul preşedintelui suspendat a fost însoţit, cum prevede legea, de un autoturism al SPP. Traian Băsescu a salutat, din maşină, jurnaliştii aflaţi la ieşirea de la Vila Lac, la fel ca şi pe cei de la intrarea Marinescu a Palatului Cotroceni.

Parlamentul a decis vineri suspendarea preşedintelui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă. Este a doua oară când Traian Băsescu este suspendat de Parlament după o decizie similară în 2007. După ce Curtea Constituţională va constata interimatul funcţiei, Crin Antonescu va deveni preşedinte interimar.

Soarta preşedintelui Traian Băsescu urmează să fie decisă în cadrul unui referendum care va fi organizat pe 29 iulie. Demiterea preşedintelui a fost simplificată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă. Executivul nu a scăzut doar numărul de voturi necesar pentru demiterea președintelui, coborându-l de la majoritatea celor cu drept de vot la majoritatea celor prezenți la urne, dar a desființat şi criteriul prezenței la vot pentru ca referendumul să fie declarat valabil.

Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că a sesizat Curtea Constituţională, la fel ca şi în 2007, legat de decizia Parlamentului de a-l suspenda din funcţie pentru că are obligaţia, ca şef de stat, de a epuiza orice cale de atac împotriva unui demers abuziv.

"Nu ţin de scaun! Dar ca şi în 2007, când am atacat hotărârea de suspendare şi acum am obligaţia ca preşedinte în funcţie să epuizez toate soluţiile constituţionale pentru descrierea, dacă vreţi, a unui abuz de acelaşi tip, dacă vreţi, din 2007. Nu vreau să mi se reproşeze că nu am epuizat resursele constituţionale în disputa cu o majoritate politică care în mod abuziv a suspendat preşedintele", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a precizat, vineri seară, că se va gândi, în week end, ce strategie va aborda în campania pentru referendum.

Acesta a adăugat că este posibil să meargă la Neptun, cu familia, în week-end.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite