Traian Băsescu a uitat că a votat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi spune că habar n-are ce a făcut pe data de 7 iulie 1994, preşedintele a participat la şedinţa de vot privind suspendarea lui Ion Iliescu Stenogramele şedinţei parlamentului din 7

Deşi spune că habar n-are ce a făcut pe data de 7 iulie 1994, preşedintele a participat la şedinţa de vot privind suspendarea lui Ion Iliescu

Stenogramele şedinţei parlamentului din 7 iulie, în care s-a votat cererea de suspendare a preşedintelui Ion Iliescu, arată cât se poate de clar că Traian Băsescu a fost prezent la parlament în acea zi şi şi-a exercitat dreptul de vot.

Marţi seara, în cadrul unei emisiuni "Ediţie specială", la postul Realitatea TV, moderată de Emil Hurezeanu, Traian Băsescu a răspuns unei întrebări adresate de C.T.Popescu, afirmând că a lipsit de la şedinţa parlamentului şi că a uitat ce a făcut în acea zi.

Băsescu a mai afirmat, în cadrul emisiunii, că nu a existat nicio motivaţie pentru ca parlamentul să voteze suspendarea sa, argumentând că avizul Curţii Constituţionale a fost negativ. Întrebat dacă nu a participat şi el în 1994 la acelaşi tip de acţiune parlamentară pe care acum îl înfierează ca fiind abuziv, Băsescu a avut un moment de ezitare, după care a afirmat că pur şi simplu a uitat, uimindu-şi interlocutorii. Preşedintele a susţinut că nu-şi aminteşte, deşi, aşa cum a remarcat C.T. Popescu, o şedinţă de suspendare a şefului statului nu este un lucru obişnuit, pe care să-l uiţi uşor.

Stenograma şedinţei, apărută în Monitorul Oficial nr.166/16 iulie 1994 arată că Traian Băsescu figurează pe lista participanţilor la vot. Conform procedurii, înaintea votului cu bile, secretarul de şedinţă face apelul nominal, iar când îşi aude numele, parlamentarul strigă prezent şi primeşte bilele pentru vot. Traian Băsescu figurează "prezent" pe lista deputaţilor din judeţul Vaslui, circumscripţia sa electorală de atunci.

Iliescu: A votat pentru suspendarea mea

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, marţi seara, la Realitatea TV, că Traian Băsescu a făcut parte din grupul semnatarilor propunerii de suspendare a sa din funcţie, în anul 1994, şi că nimeni nu i-a jignit atunci pe aceştia, nu i-a acuzat că ar fi pus la cale un puci. Iliescu a menţionat că atunci Curtea Constituţională a dat un "aviz clar negativ" la propunerea de suspendare a sa din funcţia de preşedinte al României. Ion Iliescu a mai spus că nimeni nu i-a jignit, nu i-a incriminat pe parlamentarii care au votat în favoarea suspendării sale şi nici nu i-a acuzat că ar fi făcut "un puci".

La şedinţa din 1994, cererea de suspendare a fost respinsă cu 242 de voturi, în timp ce "pentru" au votat doar 166 de parlamentari.

Declaraţia din emisiune

Cristian Tudor Popescu: Bun, şi ăia erau mineri, parlamentarii? Dumneavoastră cum aţi votat atunci?
Traian Băsescu: Nici nu ştiu dacă am fost în parlament, habar nu am. Deci eu nu...

Cristian Tudor Popescu: La un asemenea moment nu aţi fost în parlament, nu vă amintiţi? Era vorba de suspendarea preşedintelui Iliescu - bătuseră minerii oameni la chemarea lui, lanţuri, răngi în cap în Bucureşti? Nu vă aduceţi aminte?
Traian Băsescu: Nu îmi aduc aminte evenimentul, eu cred că nu am fost la parlament.

Cristian Tudor Popescu: Eraţi deputat şi aţi lipsit de la un asemenea eveniment?
Traian Băsescu: Da, probabil că da.

Cristian Tudor Popescu: Când putea fi sancţionat edecul comunist, bătrânul edec comunist, cum spuneţi dumneavoastră?
Traian Băsescu: Da, da.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite