Traian Basescu il anunta pe Petre Roman ca nu mai are nici un viitor in PD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roman - "trecutul", Negoita, Boc, Boagiu - "viitorul"

Sambata, la sarbatorirea a 10 ani de la aparitia PD, actualul lider al partidului, Traian Basescu, i-a recomandat celui care a fost primul presedinte al PD, Petre Roman, sa-si ia gandul de la o posibila revenire in conducerea acestei formatiuni politice. "Nu sunt lideri care, dupa ce s-au epuizat la varf, sa mai poata reveni. Eu voi sti sa nu ma tarai dupa ce am luat 2,3% intr-un vot direct si voi preda stafeta la timp", a spus Basescu celor circa 350 de membri de partid veniti la Constanta pentru a participa la aniversarea fuziunii, din 1993, dintre FSN si PD. La aceasta sarbatoare, ar fi trebuit sa participe toti aceia care au avut un rol in istoria PD: membrii fondatori, primul presedinte al PD, Constantin Visinescu, precum si fostul lider national Petre Roman. Dintre membrii fondatori nu a fost insa prezent decat Radu Berceanu, Visinescu a lipsit invocand faptul ca trebuie sa fie ales presedinte al Uniunii Magistratilor, iar Petre Roman a anuntat ca a primit invitatia prea tarziu si a trebuit sa plece la Praga. Totusi, Visinescu a trimis cel putin un mesaj participantilor la Delegatia Permanenta Largita de la Constanta, ceea ce Roman nu a facut, spre iritarea unor membri PD care credeau ca, cel putin in acest moment, disputele interne trebuie lasate deoparte. Basescu a profitat de greseala si l-a atacat direct pe Roman, spunand ca acesta este un lider care apartine trecutului. "Nu pot sa nu salut pe cel dintai presedinte PD, domnul Petre Roman. Eu sunt cel de-al doilea si poate singura deosebire dintre noi este ca eu am convingerea ca, la un moment dat, trebuie sa plec", a declarat Basescu, care s-a autodefinit drept un "lider al prezentului". Apoi, in aplauzele salii, presedintele PD i-a adus pe scena pe cei pe care i-a prezentat drept "viitorul partidului": Liviu Negoita, Emil Boc, Anca Boagiu, precum si o tanara de 28 de ani, inscrisa in organizatia oamenilor de afaceri din cadrul PD. Dincolo de rafuiala sa cu Petre Roman, Basescu a tinut un discurs lung, de aproape o ora, in care a vorbit despre nenumarate probleme: de la functionarii publici care se comporta ca pe vremea lui Ceausescu, la necesitatea ca membrii PD sa plece "intre oameni" sau de la relansarea economiei prin scaderea fiscalitatii, la nevoia schimbarii clasei politice. "Niciodata, dar niciodata, nu a existat pentru noi o perioda mai grea ca cea din 2001 pana in prezent", a spus, cu obida, presedintele partidului, insa i-a asigurat pe cei prezenti ca PD nu va fi dezmembrat si va reusi chiar sa-si atinga obiectivul de a castiga, la alegerile din 2004, circa 25% din voturi. Participantii la sedinta festiva, avand aerul ca iau parte la o reuniune intre prieteni care se cunosc de mult timp si nu mai au ce sa-si spuna, au ascultat toropiti de caldura discursul lui Basescu. Aplauzele de la sfarsit au fost mai degraba un semn al bucuriei ca aceasta formalitate s-a incheiat, iar cei veniti de la Bucuresti sau din tara mai au timp sa prinda un pic de soare pe plaja din Constanta. "Gunoiul" si "grobianul", schimb de amabilitati intre Basescu si Pana Referindu-se la serbarea organizata separat de senatorul PD de Constanta, in curtea cabinetului sau parlamentar, cu o zi inainte de reuniunea oficiala a partidului, Traian Basescu si-a exprimat opinia in stilu-i caracteristic. El a descris plastic ce senzatie ii starnesc astfel de oameni, care, pe de-o parte, critica acerb conducerea partidului si refuza sa se supuna deciziilor acesteia, dar, pe de alta parte, se declara loiali Partidului Democrat: "Refuz sa pronunt numele unui asemenea gunoi. I-as da prea mare importanta". Intrebat daca se refera la senatorul rebel Pana, Basescu a raspuns malitios: "Vad ca stiti mai bine ca mine". In replica, senatorul PD Viorel Pana a spus ca Traian Basescu nu-si poate depasi conditia de "persoana grobiana, lipsita de educatie". "Lipsa de caracter de care Basescu a dat dovada de-a lungul timpului a determinat numeroase personalitati puternice fie sa plece, fie sa se retraga din prim-planul partidului. Limbajul suburban si maniera incalificabila in care ii trateaza si pe colegii din partid, si pe adversarii politici demonstreaza ca oamenii politici marunti ating greu inaltimea morala a unui adevarat lider", a sustinut Pana.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite