Toader: Mergem mai departe cu moţiunea pe Educaţie. Vom depune şi altele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader

Democrat-liberalii merg mai departe cu planul lor de a depune în Parlament o moţiune simplă pe Educaţie, a afirmat duminică, la Galaţi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. De asemenea, PDL va depune şi alte moţiuni simple.

"Depunerea se face aşa cum prevede regulamentul şi Constituţia în şedinţa de plen preşedintelui de şedinţă. Şi din momentul ăla intră în circuitul de stabilire a datei de dezbatere, a timpilor alocaţi şi altele. După programul pe care îl avem, şedinţa de plen este marţi şi atunci, la ora 10,00, voi depune moţiunea", a declarat Toader.

Acesta susţine că moţiunea întruneşte toate condiţiile şi tratează problemele care au apărut în legătură cu organizarea clasei pregătitoare, dar şi cele referitoare la introducerea bacalaureatului profesional.

Liderul deputaţilor democrat-liberali susţine că săptămâna viitoare PDL va înainte şi alte moţiuni simple, care vizează agricultura, bugetul şi finanţele. Acestea vor fi depuse fie la Camera Deputaţilor, fie la Senat, atunci când vor întruni numărul necesar de semnături.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite