Tismăneanu: Regimul comunist din România, vinovat de crime împotriva umanităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Tismăneanu, şeful Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, a declarat, ieri, în cadrul unei prelegeri ţinute la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice, că regimul

Vladimir Tismăneanu, şeful Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, a declarat, ieri, în cadrul unei prelegeri ţinute la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice, că regimul comunist din România se face vinovat, din punctul său de vedere, de crime împotriva umanităţii.
El a spus că au pierit între 550.000 şi 650.000 de oameni sub diferite forme de represiune gravă, unii executaţi, în timp ce alţii au murit în puşcării. Tismăneanu a calificat Securitatea drept o "organizaţie criminală" şi a spus că şi comisia pe care o conduce va cere "cât se poate de categoric" desecretizarea arhivelor. El a spus că susţine, din acest punct de vedere, proiectul de lege iniţiat de Ministerul Culturii, prin care arhivele sunt scoase de sub "monopolul" MAI şi reorganizate, înfiinţându-se astfel "Arhivele Statului". Vladimir Tismăneanu a afirmat că raportul comisiei pe care o conduce se apropie de sfârşit. "Raportul final nu va exonera pe nimeni", a mai declarat Tismăneanu. El a comentat şi actuala deconspirare efectuată de către CNSAS, declarând că respectivele dosare trebuie studiate, dar cu oarecare rezerve. "Nu avem altă soluţie decât să ne uităm în aceste dosare. Dar există o marjă de eroare: vor cădea şi oameni nevinovaţi. Foarte mult din ce este acolo este minciună", a spus Tismăneanu, care a recunoscut că nu-i face plăcere să vadă oameni lustraţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite