Timpul presează în Irak

"Vom hotărî zilele următoare ce vom face, în funcţie şi de aliaţii noştri". Reacţia ministrului român al apărării, Sorin Frunzăverde, la anunţul Marii Britanii că îşi va reduce cu

"Vom hotărî zilele următoare ce vom face, în funcţie şi de aliaţii noştri". Reacţia ministrului român al apărării, Sorin Frunzăverde, la anunţul Marii Britanii că îşi va reduce cu 30 la sută efectivele din Irak în viitoarele şase luni, lăsând deschisă posibilitatea retragerii totale până în 2008, denotă o evidentă prudenţă, cu atât mai mult cu cât, ca o precauţie suplimentară, a fost însoţită de precizarea că România va continua să-şi respecte angajamentele. Prudenţă explicabilă şi prin experienţa neplăcută a predecesorului său Teodor Atanasiu, nevoit să-şi dea demisia pentru susţinerea ideii retragerii.

Problema nu poate fi lăsată însă în suspensie pe termen nedefinit, după obiceiul dâmboviţean bine cunoscut. Mai ales că anunţul britanic a fost imediat urmat de vestea că şi contingentul danez se pregăteşte de întoarcerea acasă. Şi alte ţări, inclusiv vecinii noştri bulgari, au adoptat în trecut hotărâri similare sau au şi trecut la aplicarea lor. Sigur, declaraţia premierului Tony Blair contrastează cu decizia preşedintelui Bush de a întări prezenţa americană în zona Bagdadului, principalul focar al sângeroaselor atentate ale insurgenţilor irakieni. Dar chiar şi în America s-au înmulţit vocile nu numai ale opoziţiei democrate, dar şi în rândurile Partidului Republican de guvernământ, favorabile stabilirii unui calendar pentru retragerea graduală din viesparul care a devenit Irakul, în acelaşi sens înscriindu-se şi recentele recomandări ale comisiei bipartizane conduse de unul din foştii consilieri apropiaţi ai lui Bush senior. Pe de altă parte, Condoleezza Rice a negat că planurile de retragere a britanicilor, ca şi altor aliaţi, înseamnă prăbuşirea coaliţiei pentru răsturnarea lui Saddam Hussein. Saddam a fost răsturnat, în locul lui a fost ales un guvern irakian legitim, în care s-au pompat miliarde de dolari pentru a pune pe picioare forţe de securitate proprii viabile. Indiferent de pretextele invocate, intervenţia militară de acum patru ani s-a soldat cu pierderi umane importante pentru coaliţie, aspirând în acelaşi timp uriaşe resurse financiare.

Oare nu a sosit vremea ca autorităţile irakiene să-şi ia în serios atribuţiile, deschizând astfel calea retragerii trupelor aliate? Trupe care nu pot rămâne la infinit în Irak în încercarea de normalizare a situaţiei. Irakienii sunt cei ce trebuie să scrie viitoarele capitole ale propriei istorii.