Ticu Dumitrescu solicită să fie primit de Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Ticu Dumitrescu a anunţat că mai aşteaptă 48 de ore pentru a adopta o decizie definitivă în legătură cu demisia din Colegiul CNSAS. În acest răstimp, preşedintele AFDPR speră

Constantin Ticu Dumitrescu a anunţat că mai aşteaptă 48 de ore pentru a adopta o decizie definitivă în legătură cu demisia din Colegiul CNSAS. În acest răstimp, preşedintele AFDPR speră să fie primit de preşedintele Traian Băsescu şi, în funcţie de rezultatul convorbirilor, va vedea cum va acţiona în continuare. În demersul său pentru primire la Cotroceni, Ticu Dumitrescu este sprijinit de PNL, care a declarat, prin vocea deputatului George Scutaru, că şeful statului "are obligaţia morală" de a-i acorda şefului AFDPR audienţa solicitată pentru a fi încunoştiinţat "direct, de la sursa cea mai credibilă asupra complotului ce a avut loc la alegerea preşedintelui CNSAS". Scutaru susţine că Băsescu are autoritatea necesară pentru a convinge PD să-i ceară lui Turianu să demisioneze". Preşedintele României ar arăta, astfel, că "doreşte cu adevărat să se implice în lupta împotriva unui sistem pe care l-a condamnat, întrucât a promis în campania electorală că se va lupta pentru distrugerea sistemului ticăloşit şi pentru dreptate şi adevăr". Pentru după-amiaza zilei de ieri era prevăzută şi o întâlnire a premierului Tăriceanu cu preşedintele AFDPR, în vederea găsirii unei formule politice de deblocare a crizei.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite