Stolojan: Reîntregirea salariilor nu înseamnă revenirea la puterea de cumpărare din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul eurodeputaţilor PDL Theodor Stolojan consideră că există resursele financiare necesare pentru reîntregirea salariilor din sectorul bugetar, însă precizează că acest lucru "nu înseamnă nicidecum revenirea şi la puterea de cumpărare a acestora, avută înainte de tăierea cu 25% a veniturilor", conform contributors.ro.

Theodor Stolojan notează că "există resursele financiare necesare pentru reîntregirea salariilor din sectorul bugetar, chiar dacă numărul salariaţilor din acest sector rămâne 1,2 milioane (deşi reforma trebuie continuată şi redus, mai departe, acest număr".

Stolojan arată că, plecând de la noua bază 2011, respectiv un PIB de 578 miliarde lei şi luând în calcul o creştere reală a acestuia de 1,7 % plus deflatorul PIB-ului , se ajunge la un PIB pe anul 2012 de 609 miliarde lei.

"Dacă avem în vedere ponderea prevăzută a veniturilor bugetare în PIB de 33,7%, atunci veniturile bugetului ar trebui să ajungă la 205 miliarde lei. Dar 33,7% înseamnă că, în mod real, angajamentul de luptă împotriva evaziunii fiscale să aibă şi rezultate", a explicat fostul premier.

"Dacă însă această «luptă» nu are rezultate şi rămânem tot la ponderea veniturilor bugetului în PIB din anul 2011, de cca 32%, atunci pentru anul 2012, chiar şi în condiţiile unui PIB de 609 miliarde lei, obţinem tot veniturile prevăzute de 195 miliarde lei. În această situaţie nedorită, evident, resursa pentru reîntregirea salariilor în sectorul bugetar trebuie realizată prin continuarea reformelor şi reducerea numărului de salariaţi din sectorul public sau prin comprimarea altor cheltuieli", a adăugat Stolojan.

Eurodeputatul subliniază că, din acest motiv, "Ministerul Finanţelor trebuie să-şi clarifice poziţia cât mai repede faţă de bugetul pe anul 2012".

"Reîntregirea salariilor din sectorul bugetar nu înseamnă nicidecum revenirea şi la puterea de cumpărare a acestora, avută înainte de tăierea cu 25% a veniturilor, datorită inflaţiei din anii respectivi, inclusiv din 2012", avertizează însă Theodor Stolojan.

Theodor Stolojan a declarat, referitor la subiectul creșterii salariilor în 2012, că este o bulibășeală în cifrele Ministerului de Finanțe, iar instituția trebuie să dea explicații pentru mesajele care se transmit populației referitor la creșterea salariilor bazate pe PIB.

"Ministerul de Finanțe trebuie să iasă să spună ce este cu această bulibășeală de cifre (...) Undeva cifrele nu sunt în regulă, fie pe parte de PIB, fie pe partea de venituri ale bugetului", a precizat Theodor Stolojan.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, că undeva până în vară, speră să aducă "puţin zâmbet" pe feţele românilor prin ridicarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul anterior, arătând că acesta este unul dintre pariurile Guvernului pe care încearcă că îl câştige.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus, în 7 martie, în Parlament că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite