Theodor Paleologu: “Niciodată nu am fost plătit atât de prost cum sunt acum”

Fostul ambasador al României în Danemarca, Theodor Paleologu, afirmă, în partea a doua a interviului acordat adevarul.ro, că s-ar întoarce “categoric în diplomaţie”, adăugând că “multe persoane au greşit când nu au luat în considerare ce înseamnă anumite legături personale cu miniştrii din Franţa”.

Puroiul corupţiei nu este în vamă, ci în Bucureşti, iar contractul Roşia Montană este unul fără precedent, care pune statul român într-o situaţie de ţară colonie, afirmă deputatul Theodor Paleologu, fost ambasador şi ministru al Culturii, în prima parte a interviului. Totodată, el vorbeşte despre atitudinea oamenilor politici români faţă de cultură şi critică proiectul diametralei, al primarului Capitalei Sorin Oprescu. Vezi aici prima parte.

adevarul.ro: Mergeţi cu bicicleta, vă veţi lua vreodată carnet?

Theodor Paleologu: Deocamdată nu am de gând să îmi iau carnet, dar cine ştie. Dacă mă mut în America nu voi avea altă soluţie de supravieţuire.

Aveţi de gând să plecaţi?

Profesia mea de bază este predatul şi, dacă nu o voi putea realiza în România, probabil că va trebui să plec. În prezent nu pot preda pentru că sunt toate posturile blocate în învăţământul superior.

O să trec la partea socială şi vreau să vă întreb despre site-ul de aprecieri culinare, restograf.ro, pe care l-aţi lansat recent?

Bucătăria tradiţională românească este minunată, dar este mare diferenţă între cârnatul făcut în casă şi cel de la Metro. Iar multe restaurante cu specific din Bucureşti cumpără de la Metro. Nu ştii întotdeuna unde poţi mânca ceva specific românesc.

"M-am simţit susţinut de marea admiraţie a tatălui meu pentru mine"

Spuneţi-mi câteva cuvinte despre Alexandru Paleologu, tatăl dumneavoastră!

Îi duc lipsa foarte mult!

Aţi avut momente în care v-aţi simţit eclipsat de personalitatea lui?

Nu, dimpotrivă. M-am simţit susţinut de marea lui admiraţie pentru mine, care era foarte tuşantă chiar. Pe de altă parte, atâta vreme cât el a fost prezent în politică, eu nu am vrut să fiu şi nici el nu dorea asta. Este poate mai bine aşa, am aşteptat să nu mai fie el în politică ca apoi să intru eu.

Cum era relaţia tată –fiu?

Foarte directă. Era probabil cel mai bun prieten şi sunt convins că felul neconvenţional în care interacţionam era foarte bun pentru el. Îi spuneam ce gândesc, eram ironic cu el când era cazul, glumeam foarte mult şi asta îl menţinea fresh. Alţi oameni foarte în vârstă care nu au un fiu vigilent lângă ei se mai smochinesc (râde).

Dar relaţia cu Mihai, fiul dumneavoastră, cum este?

Puţin diferită pentru că diferenţa de vârstă este cu totul alta. Între tata şi mine erau 54 de ani. Între Mihai şi mine sunt 20 de ani şi asta explică anumite lucruri bune, dar şi mai puţin bune. Bun este că fiind foarte apropiat ca vârstă poate că înţeleg mai bine anumite lucruri. Pe de altă parte, un tată tânăr poate că este mai sever, este mai preocupat de propria lui carieră. Dar, revenid la comunicarea dintre tată şi fiu, sunt foarte bucuros că văd la el şi independenţă în gândire, ironie faţă de mine şi curajul unor opţiuni diferite.

Spre ce ar vrea să se îndrepte?

Ar vrea să studieze economie. Citeşte foarte mult în domeniul ăsta, are mare admiraţie pentru Warren Buffett. În anumite proiecte se inspiră din preocupările noastre şi îşi croieşte propriul drum.  Distrugerile din Bucureşti au avut un impact asupra lui pentru că a pregătit o lucrare la Şcoala Franceză despre demolarea unei casă din apropierea Grădinii Icoanei, la capătul lui Eremia Grigorescu. A citit mult pentru asta şi chiar el mi-a atras atenţia asupra unor lucrări de urbanism. Deci, ne completăm.

"La ambasadă mă ocupam şi de clanţe, cuie, tablouri"

V-aţi mai întoarce în diplomaţie?

Categoric da! Cred că au greşit mai multe persoane când nu au luat în considerare suficient ce înseamnă să fi fost “normalian” în Franţa şi ce înseamnă anumite legături personale cu miniştrii din Franţa cu care ai fost coleg de şcoală, cum am fost cu Laurent Wauquiez, ministrul Afacerilor Europene. Dar , mă rog, asta a fost decizia partidului, dar deciziile au întotdeauna un cost. Mă refer la Schengen şi la toată povestea.

Unde v-aţi dori?

Problema nu se pune în termenii ăştia, ci de utilitate pentru ţară. Când ai intrat în politică, în viaţa publică trebuie să fii foarte deschis faţă de oportunităţi şi de nevoile care apar şi să vii în întâmpinarea unor nevoi ale societăţii. Mie îmi place să mă ocup de lucruri concrete. La ambasadă mă ocupam şi de clanţe, cuie, tablouri. Cred că diplomaţia este o chestie de detaliu. De la felul în care se prezintă ambasada până la discuţiile cu şeful de stat sau de Guvern. Şi când eram ministru mă ocupam de lucruri foarte concrete. Mi-ar plăcea, la un moment dat, să am o experienţă şi în administraţia publică, ca primar, dar asta depinde foarte mult de oportunităţile care vor apărea.

Aţi spus că v-ar plăcea la un moment dat, ce planuri de viitor aveţi?

În prezent vreau să scriu o carte despre Machiavelli şi Montaigne şi caut un jurnalist inteligent, ceea ce nu este uşor de găsit, cu care să fac o carte despre mandatul meu de ministru.

În rest, să vedem cum va decurge congresul PDL, cum se va comporta viitoarea conducere, cum se vor configura candidaturile pentru alegerile locale din 2012. Să vedem multe lucruri. Repet, când ai călcat pe această cale a serviciului public trebuie să ai o deschidere.

Aţi pierdut prin faptul că aţi intrat în politică?

Financiar enorm. Niciodată nu am fost plătit atât de prost cum sunt acum. Nici măcar când eram student la École Normale Supérieure. Un elev al École Normale Supérieure are un salariu mai mare decât un deputat român şi asta spune multe.

"E o meserie riscantă să fii ministru în România"

Şi dincolo de partea materială?

Satisfacţiile ca ministru au fost mari pentru că am putut să fac nişte lucruri. M-am bucurat că unele au fost continuate şi m-am întristat că altele nu au fost continuate.

Ce nu a fost continuat?

Politica mea fermă faţă de mafia imobiliară din Bucureşti. Un om din Mureş şi altul din Maramureş am impresia că nu au aceeaşi grijă faţă de patrimonial urban.

Ce s-a mai întâmplat cu procesul pe care îl aveţi cu proprietarul Palatului Ştirbei?

Acum, în aprilie, este o înfăţişare şi îmi cere nişte despăgubiri fabuloase. Mie şi lui Hunor Kelemen (actualul ministru al Culturii) ne cere aproape 6 milioane de euro. E o meserie riscantă să fii ministru în România, atunci când vrei să aplici legea şi să aperi interesul public.

UDMR a iniţiat un proiect legislativ prin care cultele şi-ar putea revendica documentele preluate de Arhivele Naţionale în perioada comunistă? Ce părere aveţi despre acest lucru?

Trebuie puse nişte condiţii foarte clare şi constrângătoare pentru ca acele arhive să fie deschise publicului, deschise cercetării. Să nu fie în niciun fel condiţionate de opţiunile filozofice ale cercetătorilor, la ce concluzii ajung ei.

Vreau să atrag atenţia asupra unui caz interesant, biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, unde se află celebrul Codex Aureus. În testamentul episcopului Ignaţiu Batthyány, cel care a fondat-o în secolul al XVII-lea,  se arată clar că el lasă respectiva bibliotecă Bisericii Catolice şi provinciei Transilvania. Este vorba de o coproprietate, nu aparţine exclusiv Bisericii Romano-Catolice. Statul român este şi el proprietar şi trebuie să facă ceva în acest sens. Momentan este deschisă, dar nu se dau bani acolo.

Mai există o chestiune privind clădirile aflate în folosinţa cultelor, pe care unii vor să le treacă în proprietatea cultelor. Un exemplu este vechiul Palat al Parlamentului şi încă vreo 20 şi ceva de clădiri în restul ţării. Aceste hotărâri de Guvern trenează destul de mult timp în circuitul administrativ românesc. Eu nu am vrut să le promovez pentru că nu am vrut să iau asupra mea riscul unei foarte mari responsabilităţi. Ce s-a întâmplat acum câţiva ani cu un ministru grec care a ajutat prea mult Muntele Athos m-a pus pe gânduri.

Citiţi şi prima parte a interviului: Theodor Paleologu: În cea mai mare parte politicienii sunt dilii. Arată degetul când vine vorba de cultură