Theodor Paleologu: Mă consider un ecologist de dreapta. Verdele corespunde cu viziunea mea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Theodor Paleologu, candidatul PDL la primăria sectorului 1
Deputatul Theodor Paleologu, candidatul PDL la primăria sectorului 1

Candidatul PDL pentru Primăria Sectorului 1, Theodor Paleologu, a declarat, joi, că el se consideră „un fel de ecologist de dreapta" și de aceea culoarea verde a PDL din campania electorală îl satisface „în întregime".

„Culoarea verde corespunde cu viziunea pe care o am despre politica urbană de care avem nevoie, spații verzi, scăderea poluării, biciclete, oraș prietenos, spații publice generoase și prietenoase. Un oraș pentru oameni, nu pentru roboți sau mașini", a explicat Paleologu, citat de Mediafax.

El a arătat că are „o foarte puternică sensibilitate ecologică".

„Am o foarte puternică sensibilitate ecologică și chiar mă consider un fel de ecologist de dreapta, în sensul că, în viziunea mea, mediul și patrimoniul merg mână în mână. Din punctul meu de vedere această alegere mă satisface în întregime, pentru că are un sens legat de politica pe care o vreau eu, cel puțin, în București", a spus Paleologu.

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat, joi, că verdele va fi culoarea de campanie a PDL la alegerile din Capitală, arătând că această culoare semnifică tinereţe, forţă, speranţă şi înnoire.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite