Teodor Baconschi: PDL s-a pesedizat. Trebuie să scoată în față figure credibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Baconschi a declarat, marţi, la RFI, că va candida din nou la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL şi a aprecizat că partidul s-a „pesedizat", iar în acest moment este nevoie să scoată în faţă figuri şi propuneri de politici în stare să îl recredibilizeze.

În opinia lui Teodor Baconschi, „PDL a guvernat responsabil şi a respectat acordurile cu FMI şi Comisia Europeană, dar s-a şi pesedizat".

„Electoratul de dreapta doreşte o forţă politică reformatoare, care să revină la agenda anticorupţie, care să dialogheze efectiv cu clasa de mijloc, să propună politici fiscale adecvate creşterii economice şi să stimuleze IMM-urile, revenind pe cât posibil şi la o deontologie în viaţa public", consideră fostul ministru de Externe.

Teodor Baconschi apreciază că „PDL trebuie să scoată în faţă acele figuri şi acele resurse umane, dar şi acele propuneri politice în stare să-l recredibilizeze şi totodată să pună bazele unei construcţii de centru-dreapta mai ample".

În opinia lui Teodor Baconschi, „pesedizarea" înseamnă preluarea unor cutume specifice stângii neo-comuniste.

„PDL a preluat în timp nişte hatâruri, cutume şi atitudini specifice stângii neo-comuniste şi care dezgustă. Orice electorat educat, cu discernământ aşteaptă de la politicieni seriozitate, devotament faţă de binele comun, soluţii, mai puţin tapaj, mai puţine conflicte interpersonale şi totodată transparenţă".

Totodată, Teodor Baconschi anunţă că şi-a depus candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL. El a fost ales în această funcţie şi la congresul din mai anul trecut.
Baconschi mai spune că „important este ca figurile noi care-l vor seconda pe Vasile Blaga în reconstrucţia partidului să nu facă figuraţie".

„Ne lăudăm cu resurse umane de bună calitate, dar nu le asociem în deciziile politice şi aşa mai departe", adaugă el.

În opinia sa, PDL ar trebui să facă alianţe la alegerile parlamentare din acest an: „La alegeri ar trebui să mergem pe propuneri comune. E important sub raport tactic ca PDL să se asocieze cu alţi parteneri".

Teodor Baconschi consideră că după Convenţia Naţională din 30 iunie partidul nu va avea timp de pierdut.

„Clepsidra e pe masă, e foarte multă muncă la mijloc şi sper ca toţi colegii noştri să se implice. Nu prea e timp de vacanţă. PDL să se reconstruiască intern şi să vină cu un Guvern din umbră, care să le permită românilor o veritabilă alegere între unii şi alţii", spune el.

Baconschi afirmă că „e nevoie de o reformă substanţială a PDL şi cred că ea se poate îndeplini".
„E nevoie şi de oameni noi. Trebuie să căutăm printre absolvenţii merituoşi, printre reprezentanţii profesiunilor liberale", mai spune Baconschi.

Congresul extraordinar al PDL va avea loc sâmbătă. Există un singur candidat la preşedinţia partidului, Vasile Blaga.

Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al PDL a expirat joi, la ora 18.00, singura candidatură înregistrată fiind cea a lui Vasile Blaga.
Candidaturile pentru celelalte funcţii din BPN al PDL pot fi depuse până miercuri, 27 iunie, la ora 14.00.

Convenţia Naţională Extraordinară a PDL va avea loc pe 30 iunie, după ce actuala conducere a partidului a demisionat ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile locale.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite