Teo creşte ponderea PDL în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii au început să recupereze terenul pierdut în Capitală, după mai multe eşecuri electorale. Câştigarea alegerilor de către Teo Trandafir aduce partidului aflat la guvernare un plus de putere în Legislativ, dar şi o revenire la nivelul Bucureştiului.

Teo Trandafir şi-a adjudecat mandatul de deputat în condiţiile în care scrutinul a fost marcat de un puternic absenteism. Datele finale furnizate de Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti au arătat o prezenţă de 14,65%, ceea ce înseamnă că au votat doar 15.000 dintre cei 100.000 de alegători, adică mai puţin de o cincime din totalul acestora.

Candidatul PDL a obţinut succesul în faţa Lilianei Mincă, în fieful primarului conservator Cristian Piedone. Victoria ei a dovedit că schimbarea strategiei PDL de alegere a candidatului a fost eficientă. După ce la precedentul scrutin pentru Parlament au mizat pe Honorius Prigoană (a cărui imagine a fost asociată cu viaţa de noapte şi cu nepotismul), democrat-liberalii au pariat pe notorietatea fostei prezentatoare.

Rezultatul scrutinului este un semnal pozitiv pentru democrat-liberali, care au început să piardă teren în Capitală încă din 2008, odată cu înfrângerea secretarului general al partidului Vasile Blaga în cursa pentru Primăria generală.

Un „Trandafir" în plus la Cameră

Mandatul câştigat de Teo Trandafir sporeşte grupul democrat-liberalilor din Camera Deputaţilor, care ajunge astfel la 127 de aleşi. Cu rândurile rărite din cauza dezertorilor care s-au orientat spre independenţi, social-democraţii numără acum 93 de deputaţi, iar cei liberali, cu 40 mai puţin.

Grupul UDMR şi cel al minorităţilor naţionale au rămas cu acelaşi număr de parlamentari ca la începutul actualei legislaturi: 22, respectiv 18. În schimb, grupul independenţilor a tot crescut, ajungând la 21 de membri. Cei 53 de senatori PDL fac ca grupul acestui partid să fie cel mai numeros şi în această Cameră. Senatorii social-democraţi sunt cu zece mai puţini, iar reprezentanţii liberalilor sunt doar 22. Grupul UDMR numără 9 senatori şi a fost deja depăşit numeric de independenţi, al căror număr se ridică la 10.

Victorie PDL şi în Vâlcea

Democrat-liberalul Romeo Rădulescu a câştigat duminică Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea cu 55,9% din voturi, devansându-l pe social-democratul Remus Grigorescu (44,10%).

Rădulescu a ieşit învingător, chiar dacă fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, tot din tabăra PDL, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie. Noul primar va avea un mandat mai scurt, de doar doi ani şi jumătate. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a fost câştigată de candidatul PDL întrucât acesta a avut de partea sa întreaga structură de stat.

Raportul de forţe în Camera Deputaţilor

PDL 127 *
PSD 93
PNL 53
UDMR 22
Independenţi 21
Minorităţi 18
*număr de mandate

Comentariu

Stelian Tănase analist politic

Absenteismul este îngrijorător

Scrutinul din Colegiul 19 a fost marcat de un absenteism care ar trebui să îngrijoreze. Cred că la vot au venit doar cei care conduc filialele de partid respective şi amicii lor. Ar trebui să se impună un anumit număr de voturi sub care nu se poate accede în Parlament pentru că altfel o să ajungem să schimbăm Parlamentul până în 2112 cu 15 voturi. Victoria lui Teo Trandafir, deşi obţinută cu voturile de la câteva scări de bloc, arată că PDL s-a mobilizat mai bine decât PSD-PC, unde s-au lăsat unii pe alţii.

A contat într-o anumită măsură şi notorietatea lui Teo. PDL s-a mobilizat şi la scrutinul pentru Primăria din Râmnicu Vâlcea, iar rezultatul votului a demonstrat că au fost alegeri personalizate, în care chiar a contat cine candidează. După eşecul cu Prigoană junior, democrat-liberalii au învăţat lecţia şi au luat în serios aceste alegeri locale pe care PNL şi PSD le-au ignorat.

Comentariu

Adrian Moraru director adjunct IPP

Criza nu a afectat opţiunile pro-PDL

Victoria democrat-liberalilor atât în Capitală, în Colegiul 19, cât şi în Râmnicu Vâlcea arată că, de fapt, criza şi efectele acesteia nu au afectat opţiunile unei părţi a electoratului pentru PDL. S-a dovedit că cei care au propovăduit sus şi tare declinul PDL s-au înşelat, democrat-liberalii având încă un suport consistent. În cazul lui Teo Trandafir a fost victoria schimbării principiilor de selecţie a candidatului, dar şi a oamenilor care l-au susţinut.

Din acest punct de vedere, câştigarea mandatului de deputat constituie un pas înainte pentru Cristian Preda şi pentru curentul de opinie pe care îl reprezintă în partid. La Râmnicu Vâlcea a fost un vot în contul turnurii pe care oraşul a luat-o în timpul guvernării PDL. Votanţii au asociat reconstrucţia oraşului cu PDL, în ciuda condamnării lui Gutău.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite