Tăriceanu a renunţat la Orban, Boc - la Berceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

măsuri care i-au nemulţumit profund pe câţiva dintre liderii formaţiunii: l-a exclus din echipa care va participa la şedinţele Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei pe unul dintre cei

măsuri care i-au nemulţumit profund pe câţiva dintre liderii formaţiunii: l-a exclus din echipa care va participa la şedinţele Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei pe unul dintre cei mai vehemenţi critici ai democraţilor - viceprimarul Capitalei, Ludovic Orban - şi s-a certat zdravăn cu preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PNL care au încetat relaţiile cu PD.
În ultimele minute ale întâlnirii conducerii PNL, Tăriceanu a pus pe tapet şi chestiunea echipei restrânse care va negocia cu PD, la Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei, subiectele de pe agenda politică. Fără să supună la vot acest lucru, liderul liberal a decis înlăturarea lui Ludovic Orban, preşedinte al PNL Bucureşti, din formula CNC-ului. Astfel, pe viitor, la discuţiile cu democraţii se vor prezenta, săptămânal, Tăriceanu şi vicepreşedinţii Gheorghe Flutur şi Teodor Meleşcanu. O dată la două săptămâni, celor trei li se vor alătura şi ceilalţi doi vicepreşedinţi liberali - Puiu Haşotti şi Dan Radu Ruşanu. Orban a protestat faţă de gestul premierului, pe care l-a acuzat că a căzut în plasa PD. "N-o să înghit găluşca, structura asta nu reprezintă conducerea Alianţei, întrucât în Protocol scrie altceva, iar deciziile sale nu vor fi legitime", a reacţionat Orban, avertizând că va continua să apere interesele PNL, chiar dacă va fi nevoit să-l critice public chiar pe premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Atanasiu, Nicolăescu şi Popa, puşi la zid
Încă de la începutul şedinţei, premierul i-a luat în primire pe Teodor Atanasiu (Alba), Eugen Nicolăescu (Mureş) şi Cornel Popa (Bihor) pentru îndrăzneala pe care au avut-o atunci când au anunţat ruperea Protocolului Alianţei. Surse liberale au declarat că Tăriceanu le-a explicat celor trei, pe un ton ridicat, că PNL nu trebuie să intre în jocul PD şi să le ofere democraţilor pretexte pentru a ieşi de la guvernare. Liderul liberal ar fi argumentat că trebuie făcute orice eforturi pentru a asigura stabilitatea politică în vederea menţinerii datei de 1 ianuarie 2007 pentru integrarea europeană a României. Atanasiu, Nicolăescu şi Popa au replicat că în teritoriu situaţia este foarte gravă şi că pediştii "sunt mână în mână cu PSD", fură din banii publici şi nu pierd niciun prilej de a-şi ataca partenerii de Alianţă. Cu toate acestea, CEx nu a adoptat nicio decizie oficială privind reluarea colaborării cu PD în judeţele respective, semnalul dat fiind cel al evitării oricăror divorţuri ulterioare. "Nu se rezolvă problema rupând Alianţa, am militat prea mult pentru ea, am reuşit să o aducem aici unde este. Ceea ce trebuie făcut, trebuie impus partenerilor de la PD să îşi respecte angajamentele şi să respecte protocolul Alianţei. Asta este ceea ce am discutat astăzi şi în felul acesta am tranşat problema", a fost mesajul pe care premierul l-a transmis public după şedinţa CEx.

PD îi pune pe tuşă pe Berceanu, Boagiu, Stânişoară şi Frunzăverde
Liderii PD au decis, ieri, să încerce să pună capăt conflictelor cu PNL şi au anunţat că îi vor sancţiona pe toţi colegii de partid care vor încălca protocolul de funcţionare al Alianţei D.A. Preşedintele PD, Emil Boc, şi-a exprimat însă speranţa că şi liberalii îi vor sancţiona pe cei care pun în pericol funcţionarea Alianţei. "Dacă vor continua atacurile reciproce sau mai bine zis unilaterale - din partea colegilor liberali -, Alianţa nu va funcţiona în continuare", a spus Boc. El a convenit, ieri, împreună cu omologul său liberal, Călin Popescu Tăriceanu, să reducă numărul reprezentanţilor în Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al Alianţei D.A., de la şapte la trei. PD va fi reprezentat în această structură de Emil Boc, Adriean Videanu şi Vasile Blaga. De două ori pe lună, CNC-ul Alianţei D.A. se va întruni într-o formulă formată din cinci reprezentanţi ai PNL şi cinci ai PD. În acest fel, PD îi exclude din conducerea Alianţei pe Sorin Frunzăverde, Radu Berceanu, Anca Boagiu şi Mihai Stânişoară. Emil Boc a explicat, oficial, această măsură prin necesitatea adoptării mai rapide a deciziilor. Neoficial, PD doreşte, de fapt, să pună capăt scurgerilor de informaţii. Măsura convenită de Boc şi Tăriceanu încalcă însă protocolul de funcţionare al Alianţei. Acest document prevede că din CNC-ul Alianţei fac parte şapte liberali şi şapte democraţi, iar aceştia trebuie să se întrunească săptămânal. Protocolul nu poate fi modificat decât de "forurile statutare" ale celor două partide.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite