Tăriceanu propune legalizarea telefoanelor la Parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că legile ce reglementează funcţionarea justiţiei ar trebui modificate astfel încât, în cazul declanşării urmării penale în cazul

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că legile ce reglementează funcţionarea justiţiei ar trebui modificate astfel încât, în cazul declanşării urmării penale în cazul unui demnitar, Parchetele să fie obligate să informeze imediat instituţia din care acesta face parte. În plus, potrivit lui Tăriceanu, demnitarul vizat de ancheta penală ar trebui să facă public acest lucru.
"Vreau să punem lucrurile într-o ordine pentru a înlătura suspciunile cu privire la o imixtiune a Executivului în zona de justiţie. Cred că România trebuie să devină un stat de drept, dar trebuie să înţelegem că puterile comunică între ele, iar justiţia este una dintre puterile statului. Trebuie să înţelegem că justiţia nu este o putere mai presus de celelalte", a arătat şeful guvernului, care a vorbit, la Conferinţa Femeilor Liberale, despre cazul lui Dinu Patriciu. El a propus organizarea unei dezbateri publice pentru elaborarea unui set de reguli privind comunicarea dintre Executiv şi justiţie, reguli care să fie şi ele introduse în legislaţia existentă. "Cred că acest lucru trebuie făcut imediat astfel încât Executivul şi Legislativul să colaboreze în temeiul legii, să se coordoneze pentru ca nici o suspiciune să nu mai fie posibilă. Partenerii care sunt vizaţi sunt reprezentaţi fie de oameni de afaceri, fie de cei care sunt în justiţie. Trebuie lămurite şi definite exact situaţiile ce necesară informarea. V-am dat un simplu exemplu, în care cea mai simplă comunicare între justiţie şi Executiv este privită cu suspiciune", a spus Tăriceanu.
Pe de altă parte, liderul liberal a declarat că demisia lui Dinu Patriciu din funcţia de şef al organizaţiei Prahova este un gest de responsabilitate politică. "Este un gest de voinţă politică, de atitudine politică, pe care pot să-l apreciez. Cred că acest gest contribuie la separarea imaginii şi percepţiei pe care opinia publică poate să şi-o facă în legătură cu PNL şi cu unii dintre cei care astăzi fac obiectul unor anchete", a arătat Tăriceanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite