Tãriceanu: Nu vãd care ar fi câştigul PNL sau USL dintr-o asociere cu Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăriceanu, despre Becali: "Nu o să fim colegi, nu e membru PNL"
Tăriceanu, despre Becali: "Nu o să fim colegi, nu e membru PNL"

Fostul preşedinte PNL, Cãlin Popescu-Tãriceanu, a declarat, joi searã, într-o emisiune la Digi 24, cã nu vede ce ar câştiga Partidul Naţional Liberal sau USL dintr-o asociere cu George Becali.

Întrebat cum comenteazã faptul cã europarlamentarul George Becali a anunţat cã va candida în alegerile parlamentare din 9 decembrie într-un colegiu din sectorul 6 al Capitalei, susţinut de USL, Tãriceanu a spus cã nu i se pare un lucru "care sã merite salutat".

'Nu vãd care ar fi câştigul PNL sau al USL dintr-o astfel de asociere, decât dacã PNL îşi propune sã înceapã sã se ocupe de fotbal sau de tranzacţii imobiliare. Cum un partid politic nu are nici una, nici cealaltã dintre vocaţii, atunci mã gândesc cã este util sã cooptezi în partid personalitãţi sau formaţiuni politice care au un bagaj de idei, de valori, de principii şi care, dacã nu vin cu o zestre electoralã foarte numeroasã, vin cu o contribuţie în plan ideatic. Şi atunci, fãcând aceste constatãri, sigur cã am un semn mare de întrebare: care ar putea sã fie contribuţia domnului Becali? Nici o zestre electoralã nu are şi, chiar dacã ar avea o zestre electoralã, nu cred cã acesta este singurul criteriu. Cred cã trebuie sã existe un fel de compatibilitate între valori, pentru cã aşa zestre electoralã are şi maestrul Diaconescu de la partidul care îi poartã numele şi nu cred cã cineva se gândeşte sã ne apropiem, sã ne asociem în vreun fel sau altul cu acest personaj. Eu sunt foarte rezervat', a declarat Cãlin Popescu-Tãriceanu.

El a admis însã cã nu este la curent cu o discuţie concretã în acest sens şi a precizat cã şi-a exprimat doar îndoielile proprii la care are "dreptul, ca vechi membru al PNL, cu privire la valoarea adãugatã a lui Becali, pretenţios spus, într-un astfel de proiect".

"Cred cã existã, la nivelul conducerii PNL, un clar discernãmânt într-o astfel de posibilã asociere", a mai spus Tãriceanu

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite