Ţara îngheaţă Boc(nă)
0La emisiunea „Realitatea Zilei”, difuzată pe postul de televiziune Realitatea TV invitaţii Ludovic Orban - deputat, Mircea Toader - deputat, Vasile Marica - preşedintele sindicatului funcţionarilor publici Sednex şi jurnalistul Bogdan Chiriac dezbat problema creşterii salariilor.
Purtătorul de cuvânt al MapN, Constantin Spînu declară despre spargerea unui depozit de armament din Ciorogîrla, judeţul Ilfov: „Procedurile standard prevăd sesizarea procuraturii militare care desfăşoară o anchetă la faţa locului. Până la finalizarea anchetei se va număra armamentul din dotare, momentan nu se va putea anunţa altceva decât ruperea sigiliului”. În legătură cu un posibil vinovat, Spînu a spus că „Nu avem niciun fel de indicii, nu avem nici un fel de presupuneri de făcut până când procurorii nu-şi vor spune cuvântul”.
Ludovic Orban, deputat a spus că „Noi am guvernat, spre deosebire de cei care se află azi în fotoliile ministeriale nu fac altceva decât să-şi dea cu stângul în dreptul. Promisiunile electorale sunt cartea de vizită a unui om şi a unui partid. Este evident că nici una dintre promisiunile electorale nu va fi onorată. Nu ştim dacă o sa avem buget nici la începutul sesiunii parlamentare. În fiecare zi se pierd mii de locuri de muncă. Guvernul trebuie să dea nişte răspunsuri pentru că nicio firmă nu-şi poate face planul de afaceri până nu are indicatorii macroeconomici”.
Mircea Toader crede că „primul lucru pe care trebuie să îl facă acest guvern este un buget pentru că bugetul propus de guvernul Tăriceanu era imposibil de aplicat".
Vasile Marica, preşedintele sindicatului funcţionarilor publici Sednex a spus că îngheţarea salariilor de patru luni, până în aprilie, era stabilită deja. „Noi v-am dat deja un moratoriu de patru luni de zile, pentru că nu am cerut de la 1 ianuarie plata salariilor, am cerut-o de la 1 aprilie şi în aceste patru luni putem să ne lămurim bugetele prevăzute”. Despre posibilitatea ca oamenii politici din PSD şi PD-L să fi ştiut despre această problemă în momentul în care au făcut promisiunile electorale legate de creşterea salariilor, Marica a declarat că „ei au încercat o spirală a creşterilor şi demagogiei unii cu alţii, deci s-au întrecut în demagogie toţi. Dânşii au primit mandat de la popor pe ceea ce au promis. Nu cred că domnul Tănăsescu de la PSD nu ştia lucrul acesta, nu cred ca domnul Stolojan, care are o experienţă în FMI nu ştia lucrul acesta”. Ludovic Orban este de părere că ştiau toţi politicienii desprte această situaţie şi imposibilitatea realizării acestei promisiuni electorale.
Jurnalistul Bogdan Chiriac crede că „din presa internaţională se ştie despre faptul că a început în Statele Unite criza subprime în toamna lui 2007. Unii au spus că asta se întâmplă în America şi că nu are a face cu Europa. S-a întâmplat însă că anul trecut, în februarie, criza a traversat de-a dreptul oceanul, a îngheţat Marea Britanie, a îngheţat Spania, iar băncile au început să se clatine, de la marea UPS până la Royal Bank of Scotland. A început să tremure sistemul bancar şi se ştia acest lucru, în sfârşit, astă vară a început industria auto să intre în colaps. În toamnă absolut toată clasa politică, până şi tânărul care vroia să îşi cumpere o casă ştia despre acest lucru, că se îngheţase piaţa imobiliară. Deci a spune că nu ştiai e absurd”.
Demiterea managerului de la spitalul Colentina în ultima zi în funcţia de ministru al sănătăţii, Eugen Nicolaescu de către acesta a generat mai multe controale în cadrul spitalului, se arată într-un reportaj din cadrul emisiunii. Managerul spitalului, dr. Bogdan Andreescu declară că motivul pentru care consideră că a fost demis este traficul de influenţă practicat de către companiile farmaceutice.